Mircea Rednic a dat lovitura. El a semnat cu prestigiosul club belgian, Standard Liege, după ce a fost dat afară de la Arad. El a mai antrenat la acest club în sezonul 2012-2013 și a evoluat ca jucător în perioada 1991-1996.
El a semnat un contract pe doi ani cu clubul belgian. În primul mandat pe banca tehnică, la Liege, în 31 de meciuri a obținut o medie de 1,74 puncte pe meci.
”Sunt foarte onorat să revin acasă. Data trecută am preluat echipa într-un moment dificil și am reușit să ne calificăm în cupele europene, formând un grup care a fost printre cele mai bune în sezonul următor.
Am experiență și ambiția de a colabora cu Marc (n.r. – Wilmots, directorul sportiv) pentru binele echipei și al suporterilor, care ocupă un loc special în inima mea”, a declarat Mircea Rednic, pentru site-ul oficial al clubului.
”Mircea Rednic este un antrenor plin de pasiune, energie și experiență, mai ales în Belgia și la Standard Liege, unde este ca acasă. Este un tehnician care se identifică complet cu actualul nostru proiect. Sunt convins că vom fi pe aceeași lungime de undă și că vom lucra cot la cot pentru a readuce pasiunea și a reconecta clubul la ADN-ul său”, a declarat Marc Wilmots, directorul sportiv al lui Standard Liege, potrivit gsp.ro.
Clubul belgian a avut parte de un sezon complicat. A terminat pe locul 7, cu 39 de puncte, și a luptat pentru calificarea în preliminariile Conference League.
N-a reușit să câștige niciunul din cele 10 meciuri care stabileau formația care va evolua în cupele europene și a încheiat sezonul pe locul 12, cu 27 de puncte.
Nu este singurul român care o pregătește pe Standard. Loți Boloni a cucerit titlul cu gruparea „roș-albilor” în 2009.
La Standard a evoluat și unul dintre liderii naționalei, Răzvan Marin (2017-2019), care a prins un transfer la Ajax Amsterdam.