SPORT

Mirel Rădoi a plecat de la FCSB. Ce antrenor vrea să aducă Becali

Mirel Rădoi a plecat de la FCSB. Ce antrenor vrea să aducă Becali
Mirel Rădoi a plecat de la FCSB Foto: Facebook/Razvan Pasarica

După doar cinci etape în Liga 1, Mirel Rădoi a plecat de la FCSB la o echipă din Turcia. Roș-albaștrii se văd nevoiți să caute un alt antrenor, cel puțin până la finalul acestui campionat. Meme Stoica a anunțat că a găsit deja o soluție.

Mirel Rădoi a plecat de la FCSB

FCSB anunţă că Mirel Rădoi nu mai este antrenorul principal al echipei, după ce a decis să dea curs unei oferte venite dintr-un alt campionat.

De asemenea, colaboratorii săi din staff-ul tehnic îl vor însoţi la noua echipă.

Potrivit presei sportive, tehnicianul a ales să dea curs ofertei celor de la Gaziantep şi va pleca în Turcia. Turcii l-au ademenit pe Rădoi cu un salariu impresionant pentru a prelua echipa încă din acest sezon, iar fostul selecționer a acceptat propunerea venită din partea fostei echipe a lui Marius Șumudică. Astfel, antrenorul pleacă de la FCSB după doar cinci etape.

Rădoi a preluat FCSB la 10 martie, după ce a mai antrenat echipa în 2015, la începutul carierei de antrenor.

În vârstă de 44 de ani, Mirel Rădoi a mai antrenat Universitatea Craiova, naţionala de tineret şi naţionala de seniori a României, dar şi echipe din Golf.

Ce antrenor vrea să aducă Becali

Mihai Stoica, managerul general al echipei, a anunțat că a sunat deja un antrenor pentru a-i propune o revenire la FCSB, chiar pe Elias Charalambous (45 de ani), antrenorul cu care Becali a câștigat două titluri în ultimii doi ani.

Cipriotul ar urma să ia o decizie în scurt timp cu privire la o revenire la FCSB după doar o lună. MM Stoica spune că ar vrea ca Charalambous să revină măcar până la finalul acestui sezon.

Lucian Filip și Alin Stoica vor conduce antrenamentul de mâine, alături de Horea Codorean, preparatorul fizic. Marius Popa, antrenorul de portari. Am avut inspirație mare că i-am ținut. L-am sunat deja pe Elias Charalambous și l-am rugat să vină să ne ajute, măcar până să termină acest sezon. 

Elias a fost la Di Francesco (n.r. – la Lecce) la antrenamente acum o săptămână, iar acum l-am găsit la Bournemouth. Va lua o decizie în scurt timp… N-am nicio idee ce decizie va lua, nu îi este ușor nici lui. Rămâne de văzut. 

Mergem cu cei pe care îi avem acum și sperăm să se rezolve cât mai repede ca să știm cum să ne mișcăm. Acum, în momentul acesta, sunt în stand-by. Aștept decizia lui Elias. Dacă el acceptă să vină, mă liniștesc.”, a spus MM Stoica, potrivit Fanatik.ro.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele