NEWS

Misiune de salvare a românilor blocați în Israel. Două vedete, în mijlocul atacurilor | VIDEO

Misiune de salvare a românilor blocați în Israel. Două vedete în mijlocul atacurilor | VIDEO
Sursă foto: Facebook/TAROM

O misiune de salvare a românilor blocați în Israel a început sâmbătă seara. Două aeronave TAROM vor aduce în țară o parte din turiștii prinși în mijlocul atacurilor grupării Hamas. Cântărețele Ruby și Raluca au trecut prin momente de groază în timpul exploziilor.

Misiune de salvare a turiștilor români din Israel

Două aeronave TAROM au plecat spre Tel Aviv, sâmbătă seară, pentru cetățenii români prinși în zona de conflict. Cele două zboruri care au decolat la 21:14 și la 21:34 sunt așteptate să ajungă înapoi la București la 03:38, respectiv la 04:00.

Compania anunță zborul RO1156, care va opera la ora 00.05 (ora Israel) în data de 08 octombrie 2023.

Pentru achiziționarea biletelor, oamenii sunt îndrumați să apeleze Call Center: (004) 021 9978 / (004) 0800 500 131 (TelVerde) / (004) 0371 529 000 sau să acceseze linkul https://www.tarom.ro/en/tel-aviv#booking.

Pentru fluidizarea formalităților de îmbarcare, pasagerii care se află în posesia biletelor emise pot face formalitățile de check-în online accesând link-ul:https://digital.tarom.ro/ssci/identification?lang=en-GB.

Celulă de criză pentru aducerea în țară a românilor

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că în jur de 800-900 de români se află în Israel, mulţi dintre aceştia fiind turişti. Șeful statului a dat asigurări că se caută soluţii pentru aducerea acestora în ţară rapid, lucru care „va fi posibil în curând”.

„Sunt destul de mulţi români în momentul acesta în Israel. Din datele pe care le avem până acum, sunt între 800-900 de români, mulţi sunt turişti, alţii sunt în pelerinaje. Deocamdată nu avem informaţii că ar fi în dificultate, dar, cum se spune, situaţia este în evoluţie şi în orice moment poate să apară ceva nou. Noi căutăm deja soluţii pentru a-i aduce în ţară pe cei care vor să revină rapid. Acest lucru va fi posibil cred în curând. Aeroportul din Tel Aviv este închis, dar se lucrează la asta”, a spus Iohannis.

De asemenea, Ministerul român de Externe a anunțat că a fost activată Celula de criză, care „este în contact permanent cu Ambasada României la Tel Aviv și Oficiul de reprezentare al României la Ramallah, precum și cu Delegația UE din Israel, și monitorizează atent situația din teren în vederea oferirii de sprijin cetățenilor români care solicită asistență consulară”.

Două vedete din România, prinse în mijlocul atacurilor

În mijlocul bombardamentelor din Israel se află și două cântărețe din România, Ruby și Raluca.

„S-a dat stare de război, înțeleg că este mai serios decât de obicei pentru că sunt aeroporturi care s-au oprit și care s-au țintit cu rachete. Toată lumea e izolată. Se pare că fiecare locuință aici are un buncăr, ei sunt obișnuiți cu astfel de atentate. În apartamentul de aici pe care l-am închiriat, buncărul se află în dormitor. Ni s-a recomandat să stăm liniștiți. În niciun caz nu putem pleca spre aeroport, nu mai putem ieși nici până la magazin”, a declarat Ruby pentru RealitateaPlus.

Și Raluca a trecut prin clipe de coșmar. Ea a surprins avioanele de luptă și agitația de pe străzile din Tel-Aviv.

@best_momentss09 #raluka #anabaniciu #fypシ #fyp #foryou #foryoupage❤️❤️ #foryoupage #fypage #fypageシ #fy #romaniatiktok #romania🇷🇴 #fyppp #romaniangirl #foru #foryourpage #foryoupageofficiall #israel #telaviv #bomb #explozii #staysafe ♬ original sound – 😁momente_amuzante😁

„Zi tu cum ne-am trezit ….cu sirenele peste tot …bubuie în aer, în câteva minute. Este o energie foarte ciudată. Oamenii merg spre casa, iar noi trebuie să intrăm în buncăr. Sunt elicoptere peste tot”.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele