Miting organizat de AUR în Capitală. Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, face un apel către participanţii la protestul organizat sâmbătă de către formaţiunea politică pe care o conduce să nu fie violenţi. El spune că manifestaţia este una pentru democraţie şi împotriva lui Marcel Ciolacu.
UPDATE: Final de miting. Manifestanții aflați în Piața Victoriei au făcut o horă în fața scenei. Ei ascultă mai multe cântece patriotice.
UPDATE: Călin Georgescu a preluat cuvântul pe scena din Piața Victoriei.
„Vă iubesc pe toți! Știu cât efort ați făcut să veniți din toate colțurile țării, din străinătate și vă mulțumesc din suflet tuturor. Azi, 1 martie, suntem uniți cu toții și toți cu Dumnezeu. Mi-am riscat sănătatea mea și a familiei mele să fiu aici. Nu putem să fim liberi decât dacă suntem uniți.

Sistemul a încercat cu răutate să ne dezbine. Să fim împreună! Libertate, libertate, libertate! Am promis că n-o să facem politică și am făcut istorie! Mulțumesc partidului AUR și POT pentru tot ce au făcut azi și pentru spiritul lor patriotic. Cu ei, împreună, și cu toți românii care s-au săturat de corupție și de securiști, ne vom lua țara înapoi! Ciocoii vechi și noi au încercat să-mi blocheze candidatura.
E dreptul vostru să alegeți pe cine vreți și nu altcineva. Vot liber! Eu nu urmăresc să candidez pentru mine. Voi contați, și poporul român. Copiii voștri vor fi mândri de voi. Pace, democrație și libertate!”, a fost mesajul lui Călin Georgescu.
George Simion a cerut participanţilor la protest „să nu încerce să acuze în vreun fel autorităţile şi jurnaliştii”; arătând că „şi ei îşi fac treaba şi îşi doresc să asigure un miting paşnic şi sper să asigure informaţi corecte de la această manifestaţie”.
UPDATE: „Suntem mulți, suntem uniți și suntem puternici (…) Ce vrem este turul doi înpoi, pe Călin Georgescu președinte și ca noul guvern să se alinieze cu Guvernul de la Washington”, a declarat Anamaria Gavrilă în timp ce mulțimea de protestatari îi striga numele lui Călin Georgescu.
„Acum trei zile, Călin Georgescu a fost oprit în trafic de milițienii lui Predoiu”, a spus George Simion pe scenă. Mulțimea de protestatari a huiduit. „Acum încearcă să fabrice dovezi care nu există, încearcă să facă poliție politică. Ciolacu, trebuie să pleci acasă. Jos Guvernul!”, a continuat Simion.

UPDATE;Călin Georgescu a ajuns în Piața Victoriei, printre manifestați. El urmează să țină un discurs, însă nu poate avansa prin mulțime, din cauza aglomerației.
Între timp, protestatarii se înghsuie să ajungă la el. Aceasta este prima acțiune de susținere a lui Georgescu organizată după ce acesta a fost pus sub urmărire penală, sub control judiciar, pentru șase infracțiuni.
În timp ce Georgescu și Simion sunt în Piața Victoriei, sute de protestatari sunt încă în drum spre Guvern.
UPDATE: În Piața Universității protestează câteva mii de persoane, iar oamenii continuă să vină. Traficul este blocat de manifestanți de la statuia lui I.C. Brătianu, din rondul de la Universitate, până la intersecția cu strada Batiștei.
Acesta a precizat că va păstra pe tot parcursul manifestaţiei legătura cu forţele de ordine şi cu presa care transmite de la eveniment.
„Avem două obiective în protestul nostru de azi: o dată, să revenim la democraţie, la cursul democratic, să susţinem alegerile libere şi să protestăm contra guvernului, este un protest anti-guvernamental, să cerem demisia lui Marcel Ciolacu”, a afirmat George Simion chiar la începutul mitingului.
Manifestanții se strâng în Piața Universității, în fața Teatrului Național. Câteva sute de persoane se află la această oră pe trotuar și ascultă muzică patriotică.
Autocarele care îi transportă pe protestari continuă să vină în centrul Capitalei.
Reprezentanții Jandarmeriei au anunțat că vor fi luate măsuri sporite de securitate la manifestația anunțată pentru sâmbătă în contextul incidentelor care au avut loc la precedentele proteste.