NEWS

Modificări la bursele de merit și cele pentru olimpici. Calculul se face diferit

Modificări la bursele de merit și cele pentru olimpici. Calculul se face diferit
Sursă foto: colaj foto

Ministerul Educației face modificări la bursele de merit și cele pentru olimpici. Prevederile stabilite acum două săptămâni au fost schimbate la cererea asociațiilor de părinți și elevi.

Modificări la bursele de merit

Conform noilor reguli, dacă ultimul elev care prinde o bursă de merit are aceeași medie cu alți colegi de clasă, atunci vor intra toți pe lista beneficiarilor.

În afară de primii 15% din fiecare clasă, în ordinea rezultatelor, vor primi burse de merit și liceenii care au intrat fără examen în clasa a IX-a, pentru că au câștigat primul loc pe țară la olimpiade și concursuri.

Inițial, Ministerul Educației lăsase în seama școlilor departajarea elevilor cu aceeași medie, care concurau pentru o bursă de merit. La cererea asociațiilor de părinți și elevi, comisia ministerială a acceptat ca toți cei aflați la egalitate, la finalul anului școlar trecut, să primească bursa, deși procentul de 15% e depășit.

„Prin excepție, se acordă bursă de merit și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%”

Estimativ, numărul beneficiarilor burselor de merit va crește cu câteva zeci de mii.

Burse pentru olimpici

Olimpicii naționali din primul an de liceu vor intra totuși pe lista bursierilor, deși bursele olimpice și de excelență au fost desființate.

„Bursele de merit se acordă, suplimentar față de cei 15%, și elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admiși la liceu fără susținerea examenului de evaluare națională, în baza obținerii, pe parcursul gimnaziului, a unui premiu I la etapa națională a olimpiadelor școlare sau a unui premiu I, II sau III la competiții internaționale”, conform Protv.

Între timp, șefii din Educație au stabilit și criteriile de acordare a burselor sociale. Venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să depășească 1.287,5 lei, adică jumătate din salariul minim net pe economie.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele