NEWS

Modificări majore la plata pensiilor de la Pilonul II, Guvernul a aprobat oficial. La început se poate retrage 30% din sumă. Ce se întâmplă cu restul

Modificări majore la plata pensiilor de la Pilonul II Guvernul a aprobat oficial. La început se poate retrage 30 din sumă. Ce se întâmplă cu restul
Venit pentru pensionari sursa foto: colaj foto Mediaflux

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, 21 august, proiectul privind plata pensiilor de la Pilonul II. Astfel, Executivul a decis că la începutul perioadei de plată se poate retrage 30% din suma respectivă, iar, ulterior, banii rămaşi vor fi plătiţi pe o perioadă de opt ani de zile, arată măsurile aprobate astăzi. Ulterior, șeful ASF a venit cu o serie de explicații.

Modificări majore la plata pensiilor de la Pilonul II!

Românii care contribuie la Pilonul II de pensii vor avea posibilitatea să retragă mai mulți bani odată ce intră în perioada de plată. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat schimbări importante în privința sumelor disponibile și a perioadei de plată.

Proiectul de lege care reglementează plata pensiilor private a fost aprobat, dar a suferit modificări față de varianta pusă inițial în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

„Valoarea sumei pe care o persoană poate să o retragă la început pierioadei de plată s-a majorat de la 25% la 30%, iar perioada în care se vor face în viitor s-a modificat, adică s-a micșorat de la zece ani la opt ani”, a zis vicepreședintele ASF Ștefan Daniel Armeanu.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Vicepreşedintele ASF a explicat ce modificări au avut loc în şedinţa de Guvern.

”În şedinţa de Guvern de astăzi au avut loc două modificări, mai precis, valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a retrage-o la începutul perioadei de plată s-a majorat de la valoarea de 25% la un procent de 30%, iar perioada în care plăţile se vor face în viitor, de asemenea s-a mişorat de la perioada de 10 ani la un număr de 8 ani”, a mai transmis vicepreşedintele ASF.

Proiectul, legat de aderarea la OCDE

Vicepreşedinte Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Armeanu, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că acest proiect de lege este legat de aderarea la OCDE.

”Este un proiect de lege care practic îndeplineşte un obiectiv strategic pe care România îl are la acest moment şi anume acela de a adera la OECD. În urma evaluării pe care am avut-o din partea OECD, s-a constatat că sistemul de pensii private din România este un sistem sustenabil, un sistem foarte bine supravegheat şi reglementat care are o contribuţie importantă la dezvoltarea economică a României şi, întotdeauna, am avut o recomandare prioritară de îndeplinit şi anume legea de plată”, a afirmat Dan Armeanu.

El a adăugat că acest proiect de lege îndeplineşte toate standardele europene, este stabilit după principiile OECD şi ”definitivează din punct de vedere legislativ întreaga arhitectură a sistemului de pensii din România”.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele