Se anunță modificări privind polițele RCA din România. Astfel, se schimbă regulile pentru asigurările auto din România, asta după ce firmele de asigurări auto au stabilit alte condiții de vânzare a RCA-ului. Printre noile date cerute de asigurător vedem data fabricației autovehiculului, data primei înmatriculări, kilometrajul și data obținerii permisului auto.
Orașul în care circulă autovehiculul este extrem de important. Cu cât orașul este mai mare și mai aglomerat, cu cât riscul de accident crește, în același timp cu prețul asigurării. Pe de altă parte, cu cât mașina este mai veche, riscul de apariție a unei defecțiuni care poate conduce la un accident este mai mare, motiv pentru care polița va fi mai scumpă.
La fel și în cazul în care șoferul sau mașina a trecut deja prin accidente rutiere.
De asemenea, prețul depinde și de numărul de kilometri, care, cu cât este mai mare, cu atât prețul asigurării crește. Și asta deoarece se consideră că, dacă autovehiculul are un număr mare de kilometri, șoferul acestuia circulă mai mult, iar riscul de accidente este mai crescut. Important de menționat este faptul că aceste date sunt cerute de către asigurătorul care are cele mai mici prețuri.
Evident, și pentru cei care au mașini mai vechi, va fi mai greu să ia o poliță mai ieftină. Mai mult, în unele firme de asigurare își reziliază contractele pe care le au cu societățile de intermediere. Pe scurt, denunță la RCA pentru că nu li se mai pare profitabil, scrie Antena 3.
Prețul polițelor de asigurare obligatorie RCA a suferit fluctuații semnificative, pe fondul celor mai recente ieșiri de pe piață ale societăților care erau lideri pe acest segment – City Insurance, apoi Euroins. Pentru a opri creșterile tarifelor RCA, autoritățile au decis să le plafoneze la nivelul celor maxime de la finalul lui martie 2023. Totuși, la acest moment, față de sfârșitul lunii anterioare, s-au înregistrat creșteri pe aproape o treime din segmente, iar pe restul au scăzut, dar unele cu doar câțiva lei, scrie Gândul.
Prețul RCA este compus din mai mult elemente, inclusiv orașul de domiciliu, dar vârsta șoferului și capacitatea cilindrică sunt de bază. În plus, prețul RCA pe care un șofer îl plătește depinde de încadrarea într-o clasă a sistemului Bonus-Malus, care pornește de la clasa B/M B8, cea mai mare existentă, unde coeficientul aplicat asupra primei de asigurare este de 50%, în timp de pentru clasa clasa B/M M8, cea mai gravă, se acordă o penalizare de 80%.