NEWS

Modulele din anul școlar ar putea dispărea. Când s-ar putea face schimbarea

Modulele din anul școlar ar putea dispărea. Când s-ar putea face schimbarea
sursa: europafm.ro

Se așteaptă o decizie privind modulele din anul școlar. Anunțul a fost făcut de ministrul Ligia Deca care va evalua acest sistem și va supune dezbaterii continuarea acestui model. În acest moment, anul școlar 2023-2024 este împărțit în cinci module de-a lungul a 36 săptămâni de cursuri.

Schimbare privind modulele din anul școlar

În perioada următoare, ministrul Educației așteaptă să primească o analiză cu privire la oportunitatea continuării împărțirii anului școlar în module. Oficialul a subliniat că viitorul acestui sistem va fi hotărât înainte de anul școlar 2024-2025.

„Pentru module am promis, atunci când am preluat mandatul, o analiză după primul an de implementare. Primul an de implementare a fost anul şcolar care tocmai s-a încheiat, am solicitat analiza, ea o să fie finalizată în lunile următoare. În momentul în care a trebuit să stabilim calendarul şcolar pentru acest an şcolar nu fuseseră parcurse decât două module pe sistemul acesta de module, deci nu se putea face o evaluare pe un an întreg.

După ce vom avea evaluarea, înainte de a avea structura anului şcolar pentru anul şcolar 2024-2025, vom vedea ce a mers bine şi ce nu a mers bine şi vom vedea dacă vom continua cu acest sistem de module”, a afirmat Ligia Deca, la TVR Info.

Ministrul Deca a subliniat că aceste module au fost gândite pentru a crea un echilibru între perioadele de activitate școlară și scurtele pauze, o idee care teoretic ar trebui să favorizeze procesul de învățare. Cu toate acestea, ea a precizat că este crucial să se evalueze cum funcționează acest sistem în practică.

Cu toate acestea, ministrul Educației a amintit că a primit și feedback negativ cu privire la împărțirea anului școlar în module. Deca consideră că opinii diverse trebuie luate în considerare în procesul decizional.

Structura anului școlar 2023-2024

Anul şcolar 2023-2024 va avea 36 de săptămâni de cursuri. Primul modul de cursuri are șapte săptămâni, până în 27 octombrie.

Pentru clasele a XII-a, clasa a XIII seral și frecvență redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 14 iunie 2024.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele