Moţiunea simplă iniţiată de partidul AUR și intitulată ”Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu’” va fi dezbătută și votată luni în Senat.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a avut un discurs dur la adresa celor care au depus moțiunea simplă împotriva ei. Dar și la adresa PSD, care, prin vocea senatorului Daniel Zamfir, a anunțat că va susține moțiunea.
„Moțiunea nu este un document politic, e un film prost, fără scenariu, fără acțiune și cu foarte mult fum. Este o moțiune bambilici cerută de PSD și livrată de AUR și SOS. Moțiunea nu este despre apă, este despre setea de spectacol. Aceasta moțiune este o făcătură cu majuscule emoționale și minuscule intelectuale. 100.000 de oameni au rămas fără apă din cauza unor incompetenți locali puși de cei care astăzi striga „Demisia”.
Ce evită moțiunea este să spună că există structuri la nivel local care au venit cu analiza de riscuri și garanții. Au spus în multiple rânduri că nu există riscuri în ce privește alimentarea cu apa. Ministerul Mediului nu a fost avertizat nici la ore întregi după oprirea apei. Nu există niciun ordin al ministrului de începere a acestor lucrări.
Adevărul este că politicienii care au depus moțiunea nu caută soluții, ci sunt niște demagogi. Oamenii care susțin aceste lucrări au foarte multă susținere politică.
Concluzia e simplă: din punctul nostru de vedere, în momentul în care niște reprezentanți ai partidelor politice spune este o mare incompetență la ministerul Mediului, românii știu că reforma Romsilva este blocată pentru că nu se vrea renunțarea la oamenii din teritoriu.
Când încerci să faci o reformă, scoți la iveală greșelile și ți se spune că omul ăla are în spate un om puternic de la Buzău. Este clar pe cine deranjează ministerul Mediului.
Voi continua curățenia, reformele și cât timp rămân aici nimeni nu mă va putea șantaja cu funcția pentru că nu le convine că pleacă oamenii lor de la nivel local.”, a declarat Diana Buzoianu, înainte de votul pe moțiunea simplă depusă împotriva ei.
Prin această moțiune se solicită demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, pentru întreruperea alimentării cu apă a 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa şi „ignorarea” situaţiei barajelor din România.
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a anunţat, în plen, depunerea moţiunii, susţinută de 39 de senatori.
Semnatarii o acuză pe Buzoianu de incompetenţă, „care a dus la sistarea alimentării cu apă potabilă a peste 100.000 de locuitori, închiderea spitalelor din judeţul Prahova, a centralei de la Brazi, a unităţilor de învăţământ şi a instituţiilor publice”, potrivit Agerpres.
„Locuitorii a 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, precum Câmpina, Băicoi, Slănic, Vălenii de Munte, Breaza, Comarnic şi zeci de sate aferente, sunt victimele unui sistem incompetent, ignorant şi falimentar. La robinete s-a furnizat timp de mai bine de o săptămână, în cel mai bun caz, aer, iar în cel mai rău caz un amestec toxic de nămol şi bacterii, punând în pericol sănătatea publică a peste 100.000 de mii de locuitori, dar şi sistemul energetic naţional.
Totul, din cauza incompetenţei ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care, deşi a ştiut despre procedura de golire a barajului Paltinu, a uitat care îi sunt atribuţiile. A uitat că trebuie să împiedice producerea unei catastrofe. (…) Aceşti cetăţeni vă cer, prin vocea noastră, să plecaţi din funcţia de ministru al Mediului pentru că aţi reuşit să vă arătaţi, la fel ca şi colegul dumneavoastră de la Apărare, maximul de incompetenţă„, se susţine în moţiune.
Conform AUR, „lipsa apei şi efectele în lanţ au pus în pericol sănătatea publică, sistemul energetic naţional şi serviciile esenţiale pentru comunităţile afectate„.
„În încercarea de a-şi acoperi incompetenţa, ministrul Buzoianu a găsit repede ţapi ispăşitori, împărţind în stânga şi în dreapta declaraţii prin care a cerut demiteri şi demisii, când în mod normal demisia sa ar fi fost cea care s-ar fi impus în acest caz. (…) Această moţiune îşi propune să transmită un semnal politic ferm privitor la incompetenţa, indiferenţa, inactivitatea şi lipsa de reacţie a ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Este clar că ministerul condus de Diana Buzoianu a tratat criza din Prahova ca pe o problemă locală, ignorând apelurile disperate ale primarilor şi ale cetăţenilor”, se detaliază în textul moţiunii.
AUR consideră că ministerul condus de Diana Buzoianu „ignoră cu o iresponsabilitate criminală situaţia critică a Acumulării Paltinu şi a altor baraje”.
Semnatarii moţiunii îl critică pe premierul Ilie Bolojan că nu a dispus „propria investigare a acestei catastrofe” şi nu a apelat la Corpul său de control pentru clarificarea responsabilităţilor.
„Prin această moţiune simplă, Senatul României vă cere să luaţi imediat toate măsurile necesare pentru ca politicile publice ale acestei ţări să nu mai fie lăsate pe mâna incompetenţilor şi a impostorilor. România merită mai mult!”, se specifică în moţiunea depusă.