AUR, a depus miercuri în Parlament o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban. Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a anunţat că aceasta a fost semnată de 37 de parlamentari.
La Senat, AUR a depus miercuri o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban.
„Depunem astăzi moţiunea simplă intitulată: ‘Calea ferată a pierdut trenul’. Moţiunea este însoţită de 37 de semnături, peste cvorumul cerut pentru promovarea unei moţiuni„, a precizat Peiu.
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat că dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple vor avea loc luni, 17 noiembrie.
„În condiţiile respectării prevederilor regulamentare, dezbaterea şi votul moţiunii vor avea loc luni, 17 noiembrie, ora 16:00„, a spus Abrudean.
Și la Camera Deputaţilor a fost depusă miercuri, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan.
Depunerea moţiunii a fost anunţată de viceliderul deputaţilor AUR Alin Coleşa.
„Înaintăm moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ‘România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic naţional’, iniţiată de peste 50 de deputaţi ai Grupului parlamentar al AUR, conform listei de semnături anexată”, a spus Coleşa.