Conform unor zvonuri, Putin se teme de riscul unui asasinat, iar mersul său este neobișnuit pentru că poartă în permanență o armă în buzunarul drept, respectând manualul agentului KGB. Profesorul de neurologie Bastiaan Bloem, de la Centrul Medical al Universității Radboud din Olanda, împreună cu colegii săi, i-a observat mersul său. El și-a publicat constatările în British Medical Journal, încă înainte de debutul războiului cu Ucraina.”Am fost surprinși să găsim mai multe înregistrări consecutive pe YouTube ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, care manifestă o balansare a brațului pe partea dreaptă în mod clar redusă. Căutând posibile explicații, am găsit un manual de instruire al fostului KGB rus. Conform acestui manual, agenții KGB au fost instruiți să-și țină arma în mâna dreaptă aproape de piept și să avanseze cu o parte, de obicei stânga, permițând probabil subiecților să tragă pistolul cât mai repede posibil, atunci când se confruntă cu un inamic. Propunem ca acest nou model de mers, pe care îl numim mersul pistolarului„.
O corelație între pregătirea militară și mers
Potrivit acestui manual, agenții KGB-ului erau instruiți să își țină arma la îndemână și să înainteze, mișcând doar brațul stâng. Având mâna dreaptă în apropiere de pistol, când se confruntau cu un inamic, scoteau rapid arma.
Și fostul prim-ministru Dmitri Medvedev, fostul ministru al Apărării Anatoly Serdyukov, oficialul superior Sergei Ivanov și fostul general Anatoly Sidorov, aveau același mers caracteristic. Așadar, pare să existe o corelație între pregătirea militară și mers, potrivit Ladbible.