Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a venit recent cu un anunț important după Raportul trimestrial asupra inflației publicat miercuri, 9 august. Șeful Băncii Naționale spune că este „foarte greu să faci ce am făcut noi anul trecut, adică să dai inflaţia în jos şi să nu creezi recesiune”.
Totuși, oficialul BNR recunoaște că este vorba de „un balans dificil de realizat”.
Mugur Isărescu spune că este foarte greu să faci ce a făcut România anul trecut, “adică să dai inflaţia în jos şi să nu creezi recesiune”. El a precizat că este un balans dificil de realizat care până acum ”ne-a ieşit”, menţionând că acest lucru a însemnat o prelungire a excedentului de cerere. Mugur Isărescu a prezentat, miercuri, raportul trimestrial asupra inflaţiei.
“Rata anuală a inflaţiei, măsurată cu indicatorul Indicele preţurilor de consum, calculat de Statistica din România, şi-a accentuat parcursul descendent în trimestrul II 2023, inclusiv ca urmare a reducerii dinamicii anuale sub indicele pe care noi îl numim CORE2 ajustat. Determinanţii principali care au dus rata inflaţiei în jos sunt dezinflaţia puternică la nivelul bunurilor energetice, continuarea corecţiei cotaţiilor la materiile prime, acordul procesatorilor şi comercianţilor locali de a reduce preţul de consum al laptelui, temperarea în continuare a aşteptărilor inflaţioniste ale operatorilor economici, iar în sens opus au acţionat câţiva factori, menţionez acum: creşterea costurilor cu forţa de muncă, tendinţa încă ascendentă a preţurilor de import cu toată stabilitatea cursului şi persistenţa excedentului de cerere, care însă este în atenuare vizibilă. Ne menţinem însă pe cea mai bună poziţie la nivel regional din perspectiva ratei inflaţiei, mai ales dacă avem variaţia medie anuală, suntem în continuare pe locul 9”, a explicat guvernatorul BNR.
El a precizat că se înregistrează o scădere a preţurilor la combustibil şi o există o evoluţie favorabilă pe segmentul alimentelor procesate.
“Aceasta este compoziţia indicelui preţurilor de consum şi observaţi parte negativă pentru prima oară, trimestrial, avem evoluţie la combustibil, evoluţii negative, în sensul de descreştere a preţurilor, de scădere a preţurilor. Ce mai observăm? Că avem şi evoluţie favorabilă pe segmentul alimentelor procesate. Fluctuaţia cotaţiei ţiţeiului la niveluri inferioare celor din anul precedent a menţinut variaţiile anuale ale preţurilor combustibililor în teritoriu negativ în T2, în trimestrul doi.
Preţurile la pompă sunt, hai să le numim, rezonabile. Orice creştere nu dă bine, dar sunt rezonabile comparativ cu ce am avut anul trecut. Cotaţiile materiilor prime şi-au continuat corecţia, cu efecte benefice de-a lungul lanţurilor de producţie. Această evoluţie a materiilor prime ne-a influenţat pozitiv şi pe noi, dar nu numai pe noi, în general, inflaţia în lume, în Europa, trăim în Europa, a venit în jos graţie acestei evoluţii, de data asta favorabilă, a cotaţiilor principalelor materii prime. În consecinţă, după ce ne-am speriat anul trecut, datorită preţurilor producţiei industriale care, observaţi, cresc foarte mult, acestea au venit în jos la niveluri foarte apropiate de cele ale indicelui preţurilor de consum”, a mai transmis Mugur Isărescu, potrivit news.ro.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României a explicat că pe piaţa muncii sunt condiţii relativ tensionate.
“Pe piaţa muncii avem condiţii relativ tensionate şi această tensiune, această lipsă relativă de forţă de muncă continuă să ofere angajaţilor o putere mai mare de negociere. În partea dreaptă aveţi şi costurile unitare cu forţa de muncă. Trebuie să vă spun că acest lucru se întâmplă numai în România. Recent am fost la un seminar internaţional la Dubrovnik, organizat cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional, şi un mesaj al unui specialist de la Fond a fost să ne pregătim de o inflaţie corelată cu creşterea costurilor salariale.
Deci, este o inflaţie destul de periculoasă, pentru că nu o combaţi uşor. Ăsta este într-adevăr un uşor avertisment legat de evoluţia viitoare a preţurilor, nu numai în România, dar în Europa în general. Avem o temperare a creşterii economice în T1. Ne ajută din punct de vedere al inflaţiei. Ştiţi că este foarte greu să faci ce am făcut noi anul trecut, adică să dai inflaţia în jos şi în acelaşi timp să nu creezi recesiune. Este un balans dificil de realizat. Până acuma ne-a ieşit, ca să spunem aşa, însă acest lucru a însemnat o prelungire a excedentului de cerere, deci deviaţia PIB-ului a rămas pozitivă. Se atenuează, dar mai greu decât am fi vrut noi să se atenueze”, a mai afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR a adăugat că decizia este una politică, dar că ţara noastră nu are nevoie în aceste momente de un alt tărăboi.
„Acum sprijinim un program al guvernului de ajustare fiscală, ca să nu-i spun corecţie. Îl sprijinim în totalitate. Cum va ieşi el este atributul guvernului, el are politica fiscală şi noi vom lucra cu el.
Nu vrem să facem acum încă un tărăboi, nu avem în faţă decizii tehnice. Avem un raport la Băncii Mondiale, avem un raport al Fondului Monetar Internaţional, avem discuţiile cu Uniunea Europeană, dar decizia este una politică, nu tehnică, deci nu puteţi să mă întrebaţi pe mine care este soluţia politică foarte bună”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, prezintă miercuri Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Rata anuală a inflaţiei va coborî la nivelul de o cifră în debutul trimestrului III 2023 şi în proximitatea intervalului ţintei la finele orizontului proiecţiei, a anunţat, luni, Banca Naţională a României.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în luna iunie a acestui an, rata anuală a inflaţiei a fost de 10,3%, în uşoară scădere faţă de luna mai (10,64%), în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 17,88%, cele nealimentare cu 4,84%, iar serviciile cu 11,5%.
„Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei în următorii doi ani, pe o traiectorie ceva mai ridicată decât cea previzionată anterior doar pe segmentul de mijloc al orizontului prognozei. Potrivit acesteia, rata anuală a inflaţiei va coborî la nivelul de o cifră în debutul trimestrului III 2023 şi în proximitatea intervalului ţintei la finele orizontului proiecţiei. Descreşterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, cărora li se alătură influenţele aşteptate să vină din continuarea restrângerii excedentului de cerere agregată, mai lentă totuşi decât în proiecţia precedentă”, a transmis BNR.
BNR a revizuit ascendent la 7,1% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a menţinut estimarea de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.