SPORT

Naționala are antrenor! FRF a ajuns la un acord cu Mircea Lucescu

Naționala are antrenor FRF a ajuns la un acord cu Mircea Lucescu
sursa foto: mediaflux.ro

După zile întregi de negocieri, Naționala are antrenor! Conform celor de la Fanatik, Răzvan Burleanu a ajuns la un acord cu Mircea Lucescu care a acceptat să preia banca tehnică a României.

Naționala are antrenor!

„Il Luce” și Răzvan Burleanu ar fi ajuns în urmă cu puțin timp la un acord. A fost stabilit și salariul pe care Mircea Lucescu îl va încasa în funcția de selecționer dar și prima de calificare la Campionatul Mondial din 2026.

Președintele Federației Române de Fotbal ar fi acceptat toate condițiile puse de experimentatul tehnician și a fost stabilit deja și salariul pe care „Il Luce” îl va încasa în funcția de selecționer. Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că Mircea Lucescu va încasa și o primă consistentă în cazul în care va reuși să califice echipa națională a României la Campionatul Mondial din 2026.

FRF i-a oferit celui mai titrat antrenor român din istorie un venit lunar de 27.000 de euro și o primă de calificare de 200.000 de euro la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic”, notează Fanatik.

Una dintre dorințele pe care Mircea Lucescu le-a manifestat în negocierile cu Răzvan Burleanu este ca el să aibă un cuvânt de spus legat de strategia de dezvoltare a loturilor de tineret.

Totodată, sursa menționată a precizat că Mircea Lucescu a fost în cursul zilei de joi, împreună cu președintele Răzvan Burleanu și cu Mihai Stoichiță, la baza de la Mogoșoaia. Astfel, antrenorul a luat deja contactul cu angajații și cu staff-ul, pentru a pune la punct primele detalii.

Mircea Lucescu, o carieră demnă de invidiat

Un tehniciar cu cu o carieră impresionantă, ”Il Luce” este  al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului. Acesta are nu mai puțin de 35 de trofee în vitrină, fiind în spatele lui Pep Guardiola, antrenorul celor de la Manchester City, care are 39 de trofee în palmares. Prima poziție în acest clasament este ocupată de legendarul Sir Alex Ferguson, care a cucerit 49 de trofee, cele mai multe dintre ele cu Manchester United, 38.

Mircea Lucescu s-ar putea lăuda chiar cu 37 de trofee, dacă punem la socoteală și promovările reușite cu Brescia și Corvinul Hunedoara.

De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a mai antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele