NEWS

Navă scufundată în Marea Neagră în apropiere de Sfântul Gheorghe. Mai multe persoane sunt date dispărute

Navă scufundată în Marea Neagră în apropiere de Sfântul Gheorghe. Mai multe persoane sunt date dispărute
sursa foto: ProTV

Navă scufundată în Marea Neagră în apropiere de Sfântul Gheorghe. Autoritatea Navală Română a anunțat că o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt date dispărute.

La bordul navei se aflau 11 persoane

Conform sursei citate, la bordul navei se aflau 11 persoane. Trei sunt dispărute în Marea Neagră.

„Accident de navigaţie în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române este în plină desfăşurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat. Alerta a fost primită în jurul orei 4,00, iar ofiţerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră, care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106”, precizează sursa amintită, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti.

Navă scufundată în Marea Neagră în apropiere de Sfântul Gheorghe

„Nava scufundată, Mohammad Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, 9 cetăţeni sirieni şi 2 cetăţeni egipteni, iar 8 dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de către ofiţerii MRCC”, se mai arată în comunicat.

Sunt căutaţi în continuare ceilalţi trei membri ai echipajului daţi dispăruţi, toţi de naţionalitate siriană.

„Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment şi se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul”, menţionează Autoritatea Navală.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele