NEWS

Negocierile la Cotroceni pe tema Codului Urbanismului! Referendumul lui Nicușor Dan va fi legiferat

Negocierile la Cotroceni pe tema Codului Urbanismului Referendumul lui Nicușor Dan va fi legiferat
sursă foto: Administrația Prezidențială

Opțiunea bucureștenilor prin referendumul inițiat de Nicușor Dan pe vremea când era primarul Bucureștiului se va regăsi în noul cod al Urbanismului, au decis membrii fostei coaliții de guvernare în cadrul întâlnirii de joi de la Cotroceni.

Preşedintele Nicuşor Dan a avut, joi, o întâlnire pe tema Codului Urbanismului, cu participarea reprezentanţilor Partidului Social Democrat, ai Partidului Naţional Liberal, ai Uniunii Salvaţi România, ai Uniunii Democrate Maghiare din România şi ai Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

La discuţii au participat din partea PSD, Rareş Hopincă, din partea PNL, Ciprian Ciucu şi Florin Roman, din partea USR, Radu Mihaiu, de la UDMR, Cseke Attila şi de la Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale: Gheorghe Nacov.

Referendumul din București, inițiat în 2024 de Nicușor Dan, primar general atunci, a stabilit că decizia privind emiterea autorizațiilor de construire să revină Primăriei Generale.

Inițiativa a avut ca obiectiv central transferarea competenței de autorizare a construcțiilor către primarul general, în locul primăriilor de sector. De asemenea, referendumul a vizat și schimbarea modului de repartizare a fondurilor între Primăria Capitalei și primăriile de sector.

Aplicarea noilor reglementări se va face însă de la 1 ianuarie 2028

Aplicarea noilor reglementări se va face însă de la 1 ianuarie 2028, iar autorizațiile de construcție nu vor mai fi date de sectoare, ci de Primăria Capitalei, au convenit președintele Nicușor Dan și membrii delegației, după discuții.

Deputatul USR Radu Mihaiu, fost primar al Sectorului 2, a explicat cum se va face trecerea legislativă.

„Am ajuns să agreem principiile care rămăseseră neagreate, urmează ca MInisterul Dezvoltării să vină cu o variantă tehnică asupra a ceea ce am agreat deja, cred că într-o etapă relativ scurtă, în sesiunea extraordinară care urmează, vom adopta acest Cod al urbanismului.

Am agreat cu toții că va fi respectat referendumul pe București din anul 2024, desigur va exista o perioadă de tranziție pentru ca personalul administrativ să poată trece la Capitală. După intrarea în vigoare a legii, o parte dintre autorizațiile de construcție vor rămâne la sectoare, până se poate face tranziția, până la 1 ianuarie 2028. Mai este un an și jumătate cât vor funcționa normele tranzitorii, cum se transferă personalul, cine semnează și așa mai departe.”, a explicat Mihaiu potrivit Știrile Pro TV.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai fostei coaliţii de guvernare: Rareş Hopincă (PSD), Ciprian Ciucu şi Florin Roman (PNL), Radu Mihaiu (USR), Cseke Attila (UDMR) şi Gheorghe Nacov (Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale).

Florin Roman (PNL), despre discuţiile de la Cotroceni: Tehnic, participanţii au convenit prin consens pe cele circa 20 de amendamente rămase de lămurit şi pe calendarul de adoptare

Deputatul PNL Florin Roman a transmis, joi, despre discuţiile de la Cotroceni pe tema Codului Urbanismului, că tehnic, participanţii au convenit, prin consens, pe cele circa 20 de amendamente rămase de lămurit şi pe calendarul de adoptare.

El precizează că acest lucru presupune trimiterea legii la Comisia Europeană, primirea răspunsului, adoptarea în Comisia de Administraţie şi în plenul Camerei Deputaţilor, trimiterea formei adoptate la Senat şi mai apoi publicarea în Monitorul Oficial, pentru ca acest jalon să fie considerat îndeplinit şi România să salveze circa 1 miliard de euro.

„Am participat azi, la invitaţia Preşedintelui României, online şi fizic, la o discuţie tehnică pe tema Codului Urbanismului, poate cea mai complexă lege, care este jalon PNRR, în valoare de 972 milioane de euro şi care trebuie publicată în Monitorul Oficial, până la sfârşitul acestei veri. Fac precizarea că membrii comisiei au finalizat dezbaterile pe CATUC încă din luna decembrie, dar apoi dezbaterile au fost întârziate în special din cauza diferenţelor de opinii pe referendumul din Capitala şi pe problemele de urbanism ale Bucureştiului. Un alt motiv de întârziere l-a constituit evident şi criza politică generată de căderea guvernului şi ruperea fostei coaliţii guvernamentale”, a transmis Florin Roman pe Facebook.

Deputatul PNL precizează că, „din punct de vedere tehnic, participanţii au convenit prin consens pe cele circa 20 de amendamente rămase de lămurit şi pe calendarul de adoptare”.

„Acest lucru presupune trimiterea legii la Comisia Europeană, primirea răspunsului, adoptarea în Comisia de Administraţie şi în plenul Camerei Deputaţilor, trimiterea formei adoptate la Senat care a adoptat fără dezbatere CATUC şi mai apoi publicarea în Monitorul Oficial, pentru ca acest jalon să fie considerat îndeplinit şi România să salveze circa 1 miliard de euro”, mai spune Roman.

Codul Urbanismului se află în Parlament din iunie 2023

Codul Urbanismului, aflat în Parlament din iunie 2023, este blocat de mai multe luni în Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților, după ce partidele nu au reușit să ajungă la un acord asupra mai multor prevederi. Proiectul urmărește să unifice legislația privind amenajarea teritoriului, urbanismul și construcțiile, cu scopul de a reduce birocrația și de a simplifica procedurile administrative.

Adoptarea Codului Urbanismului este însă un jalon din PNRR, iar legea trebuie aprobată până la 31 august 2026 pentru ca România să nu piardă peste un miliard de euro din fondurile europene.

Situația este complicată și de calendarul parlamentar. Deputații și senatorii se află în vacanță în lunile iulie și august, astfel că, în cazul în care partidele vor ajunge la un compromis, va fi necesară convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea proiectului.

Surse politice susțin că negocierile privind Codul Urbanismului au fost diferite față de cele purtate pentru alte proiecte legislative care țin de PNRR, deoarece președintele Nicușor Dan vrea să fie implicat direct în discuții, având în vedere referendumul privind urbanismul pe care l-a organizat când era primar general al Bucureștiului.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele