A treia tentativă de asasinare a lui Trump a fost dejucată în ultimul moment sâmbătă, când polițiștii locali au oprit un bărbat înarmat și care avea legitimații false, în fața mitingului său din Coachella Valley, potrivit New York Post.
Potrivit poliției, suspectul a fost prins la aproximativ 1,6 km de locul de desfășurare al mitingului, având un permis de acces prin telefon. De asemenea, acesta avea asupra sa o pușcă încărcată, un pistol și un încărcător de calibru mare.
„Probabil că am oprit o altă tentativă de asasinat”, a declarat șeriful districtului Riverside, Chad Bianco.
Suspectul, identificat drept Vem Miller, a fost interceptat de poliție la un punct de control aflat la aproximativ 800 de metri de intrarea la miting. El avea asupra sa legitimații false de presă și de acces VIP.
„Era suficient de diferit pentru a-i alarma pe agenți”, a declarat Bianco, potrivit Riverside Press-Enterprise.
Potrivit lui Bianco, se crede că Miller este membru al unei organizații antiguvernamentale de dreapta și că plănuia să îl ucidă pe Trump.
El are o diplomă de masterat la UCLA, iar în 2022 a candidat pentru adunarea statului Nevada, potrivit ziarului.
Miller a fost reținut pentru deținerea unei arme de foc încărcate și a unui încărcător de calibru mare – și a fost eliberat după ce a plătit o cauțiune de 5.000 de dolari, potrivit rapoartelor poliției.