Niciun candidat fost admis la concursul pentru postul de director al Teatrului Național București la etapa întâi a Concursului de proiecte de management, informează un anunț al Ministerului Culturii.
Notele obţinute de cei trei candidaţi au fost: 5,74, 6.83 şi 6.58. Nota de promovare a fost de minim 7.
Conform unor surse, cei trei candidați sunt Ada Lupu Hausvater (regizoare, director TN Timișoara), Alexandra Badea (scriitoare, regizoare) si Radu Popescu (regizor, director T. Apropo).
Dosarul unui al patrulea candidat, Gabriel Fătu (actor, managerul Teatrului Dramaturgilor Români) nu a fost admis.
În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare: „Sunt declaraţi admişi pentru susţinerea interviului candidaţii care au obţinut în prima etapă a concursului nota minimă 7“.
Membrii comisiei de evaluare sunt: Alexandru Boureanu – manager al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Chiriac Constantin – director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Răzvan-Ioan Dincă – regizor, producător şi manager cultural, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune în perioada 2021-2025, Florin Estefan – manager al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, Ştefan Iordănescu – regizor, fost director la Teatrul Naţional din Timişoara, Teatrul Bulandra din Bucureşti şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Anna Maria Popa – manager al Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Erwin Şimşensohn – director general al Teatrului de Stat Constanţa, Vasile Şirli – compozitor şi producător muzical, Marinela Ţepus – teatrolog, fost manager al Teatrului „George Ciprian” din Buzău şi al Teatrului C.I. Nottara din Bucureşti.
Teatrul Național a fost condus din 1969 până în 1009 de actrul Radu Beligan, apoi de regizorul Andrei Şerban, între 1990 și 1993 54. I-a urmat scriitorul Fănuş Neagu(1993 – 1996)
Următorii director au fost regizorul Ion Cojar (1996 – 2001), scriitorul Dinu Săraru ( 2001 – 2004) și actorul Ion Caramitru (2005 – 2021).