NEWS

Nicolae Ciucă, prima reacție din Guvern după decizia CCR privind masca: Așteptăm motivarea, acum legea se aplică

Nicolae Ciucă prima reacție din Guvern după decizia CCR privind masca Așteptăm motivarea acum legea se aplică

Premierul Nicolae Ciucă a venit, miercuri, cu o primă reacție referitor la decizia CCR privind masca sanitară. Acesta spune că acum așteaptă motivarea și publicarea aceste hotărâri în Monitorul Oficial. Totuși, până atunci, prevederile legale sunt în vigoare.

Nicolae Ciucă, prima reacție din Guvern după decizia CCR privind masca

Nicoale Ciucă a făcut apel la populație să se protejeze contra virusului, deoarece nivelul de risc este încă ridicat. De asemenea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că transmiterea comunitară există și că utilizarea măștii nu e o restricție, ci o măsură care încetinește transmiterea Omicron.

„Deciziile CCR se vor executa, avem comunicatul, trebuie să asteptăm motivarea și publicarea deciziei. Formal, prevederile legale sunt în vigoare.

Am discutat cu ministrul Rafila și ținînd cont de condițiile în care rata de infectare se menține la un nivel ridicat, personal fac apel la populație pentru a ne proteja in continuare de tot ce înseamnă pericolul infectării, care se găsește în continuare la un nivel de risc ridicat”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern de miercuri.

Alexandru Rafila a venit de asemenea cu o reacție

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că se menține utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, în mijloace de transport în comun, în piețe închise.

„Utilizarea măștii nu e o restricție în sine, ci o măsură care încetinește transmiterea în comunitate a aceste infecții. Protecția individuală e necesară pentru propria persoană și pentru cei cu care intrăm în contact. Dacă contextul legal impune asta, guvernul va adopta actele legislative necesare pentru protejarea sănătății publice”, a spus Rafila.

De asemenea, acesta a adăugat că orice măsuri de relaxare trebuie să fie luate în raport cu situația epidemiologică. Legat de transmiterea Omicron, avem azi 17.500 de cazuri, mai puține, avem 171 decese, adică mai puține, dar transmiterea comunitară există.

„Când avem încetinirea transmiterii comunitare corelată cu scăderea pacienților din ATI, putem discuta de relaxare. Până atunci rămânem precauți.

Purtarea măștii nu e o restricție, masca trebuie purtată. Măsurile de relaxare vor veni când infectările vor scădea considerabil”, a mai declarat ministrul Sănătății.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele