Nicolae Ciucă a fost confruntat cu pasajele copiate din teza acuzată de plagiat. Acesta a primit în timpul interviului la G4Media.ro una dintre cărțile din care ar fi plagiat în teza sa de doctorat precum și pasajele copiate cuvânt cu cuvânt, inclusiv cu note de subsol.
Ciucă a declarat inițial că ”nu a plagiat”, însă confruntat cu paginile copiate a spus că ”nu are nici o problemă să recunoască” dacă a făcut erori sau să renunțe la titlul de doctor, dar susține în continuare că teza de doctorat ”este munca lui”.
Nicolae Ciucă a primit cartea ”Legitimitatea operațiilor militare altele decât războiul”, semnată de Iosif Armaș, Cornel Purcărea și Paul Dănuț Duță și apărută la Editura Militară la 2001. Jurnalista Emilia Șercan susține, într-un articol publicat în ianuarie 2022 în Pressone, că Nicolae Ciucă ar fi plagiat din teza de doctorat a lui Paul Dănuț Duță circa șapte-opt pagini. Teza de doctorat a lui Duță se regăsește în cartea înmânată joi liderului PNL.
Nicolae Ciucă a mai declarat că nu a intervenit în justiție pentru a bloca sesizările de plagiat. ”Nu am nici cea mai mică implicare, nu am nici cea mai mică idee”, a declarat Ciucă.
„În momentul în care am elaborat acea lucrare, eram unul dintre puținii ofițeri din Armata Română care participasem la operații în teatrele de operații. Am făcut lucrarea, am elaborat acea lucrare în conformitate cu prevederile de la vremea respectivă. Pentru un astfel de demers, vă dați seama, vorbim de anii 97-98, 2002.
„Sunt 142 de note de subsol. Ca atare, nu am nici cea mai mică problemă în ceea ce privește modul de elaborare a acestei lucrări. Nu am plagiat și nu am nici cea mai mare temere. A fost o acuzație pe care, ca orice cetățean, am dreptul să o apăr și în funcție de cum cum vor decide instituțiile, așa se va derula. Nu am o chestiune de onoare. Încă o dată vă spun: la vremea respectivă, când a scris despre ce a însemnat dimensiunea angajării Armatei Române în operațiile multinaționale, a fost vorba despre faptul că am exprimat ceea ce am trăit în datele de de operații și nimic altceva.” a mai spus președintele PNL.
Despre paginile copiate aproape cuvânt cu cuvânt, prezente în teza de doctorat Ciucă spune că „a menționat sursa” și că e posibil, dat fiind că e o lucrare de acum 24 de ani, să fi făcut și erori.
Cât Ciucă a fost premier, dar și ulterior, justiția a blocat analizarea tezei. De pildă, o judecătoare de la Curtea de Apel a spus că România ”are nevoie de stabilitate, iar chestiunea plagiatului ar putea servi intereselor adversarilor politici ai acestuia”.
„Vă dau cuvântul de onoare că n-am avut nici cea mai mică implicare în toată această chestiune, în afară de faptul că am solicitat, fiind premier, să fiu apărat în justiție de către avocat. În rest, absolut nimic.” a mai spus acesta.
Un alt judecător, tot de la Curtea de Apel, a anulat toate sesizările de plagiat care au ajuns în instanță. Ulterior, Curtea Supremă a catalogat decizia drept nelegală, cu încălcarea normelor de drept material. În paranteză fie spus, acest acest judecător s-a pensionat după decizia dată și este un apropiat al PNL. De asemenea, Ciucă a susținut că nu are cunoștință despre acest subiect și nu are nicio legătură.
Nicolae Ciucă a mai fost întrebat dacă nu fi mai simplu efectiv să renunțe la titlul de doctor.
N-am niciun fel de problemă. Dar, încă o dată, este munca mea. La vremea respectivă n-am făcut nimic altceva decât un demers prin care să descriu tot ceea ce am reușit să acumulez în experiența pe care am avut, în teactrele de operații. Îmi aduc aminte când am intrat în comisie, la domnul profesor Arsene, a zis foarte clar: ”Tinere mi-aș dori foarte mult să trăiesc și să particip în comisie la teza ta”. Despre asta este vorba. a punctat Ciucă