NEWS

Nicolae Ciucă: „Sunt foarte mulți meșteri ai vorbelor, dar mai puțin meșteri ai faptelor”

Nicolae Ciucă Sunt foarte mulți meșteri ai vorbelor dar mai puțin meșteri ai faptelor
sursa foto: PNL

Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi candidatul partidului pentru funcţia de şef al statului a vorbit despre sine într-un interviu la Antena 3 CNN, descriindu-se drept un om al faptelor, decât al vorbelor, adăugând că sunt foarte mulți din prima categorie, dar mai puțini din prima.

”Eu nu am fost un om care să vorbesc, nu am, cum se spune, verbul la mine pentru a putea să transmit mesaje, să fac în aşa fel încât că conving oamenii din vorbe. Am făcut, în schimb, altceva: am convins prin fapte”, spune Ciucă, susţinând că în acest moment România are nevoie de un om al faptelor.

Nicolae Ciucă: „Sunt foarte mulți meșteri ai vorbelor, dar mai puțin meșteri ai faptelor”

Candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al României se descrie drept ”un om tehnic, un militar care nu a făcut altceva decât să-şi urmeze rigorile”, el mărturisind că nu are ”verbul la el” pentru a-i convinge pe oameni din vorbe.

 ”Intrarea în politică este o chestiune pe care am făcut-o cu destul de multă greutate, gândindu-mă că nu am fost pregătit pentru aşa ceva. Eu nu am fost un om care să vorbesc, nu am, cum se spune, verbul la mine pentru a putea să transmit mesaje, să fac în aşa fel încât că conving oamenii din vorbe. Am făcut, în schimb, altceva: am convins prin fapte. Eu am fost un om care am fost învăţat să fac, nu să vorbesc”, a afirmat Nicolae Ciucă într-un interviu pentru Antena 3 CNN.

Întrebat dacă simte o frustrare legată de această latură a sa, care îl face un om al faptelor şi mai puţin al vorbelor, Ciucă a răspuns că este vorbba de o convingere personală.

”Am o chestiune de convingere personală, legată de faptul că am văzut mulţi care vorbesc, sunt foarte mulţi meşteri ai vorbelor, dar mai puţin meşteri ai faptelor şi pentru chestiunea aceasta eu cred că, la momentul de faţă, România, prin oportunităţile pe care le are, trebuie să aleagă pentru cel care într-adevăr se angajează şi se dedică întru totul faptelor”, a explicat liderul PNL potrivit news.ro.

El admite că este, aşa cum au spus unii despre el, ”un om politic atipic”.

”Dar nu mă schimb”, adaugă Ciucă în acest context.

Întrebat care a fost cel mai important lucru pe care l-a făcut pentru ţară, liderul PNL a răspuns: ”Am slujit-o cu credinţă”.