NEWS

Nicușor Dan a hotărât numele premierului. Surpriza pregătită de președinte: Luca Niculescu Video

Nicușor Dan a hotărât numele premierului. Surpriza pregătită de președinte Luca Niculescu Video
Nicușor Dan Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

La ora 21, Nicușor Dan susține declarații de presă după consultările avute la Palatul Cotroceni cu formațiunile parlamentare. Este cea de-a patra nominalizare de premier pe care este așteptat să o facă președintele.

Președintele l-a propus premier pe Luca Niculescu

”Propunerea mea pentru poziția de prim-ministru este Luca Niculescu, un diplomat, un om care are ca meserie să amornizeze poziții.

E momentul ca România să facă saltul pe care aderarea la OCDE i-l permite. Ne-am adaptat legislația și acum trebuie să fim în stare să o aplicăm.

Alegerea a venit în urma consultărilor de azi. Am ales persoana cu cele mai mari șanse să întrunească o majoritate.

Luca Niculescu are libertatea să decidă formula de guvern – politic, tehnocrat. Important e să întrunească majoritatea în Parlament.

Important e ca România să aibă un guvern. Am garanția că un guvern cu Luca Niculescu va păstra direcția pro-occidentală a României și va respecta țintele financiare pe care România și le-a asumat”

Declarații Luca Niculescu

”Accept această responsabilitate cu deplină conștiință a dificultății momentului. România traversează de multă vreme o perioadă de incertitudine politică, într-un context economic și internațional care la rândul său este dificil. Prima misiune va fi construirea unei majorități parlamentare care să voteze un guvern ce va fi profund ancorat în direcție europeană și euroatlantică a României.

Voi avea discuții cu partidele parlamentare pentru a construi această majoritate și pentru a conveni asupra unui program de guvernare realist, iar în următoare de zile voi prezenta public rezultatul acestor consultări, prioritățile guvernului și echipa cu care le voi pune în practică.

Nu pot promite miracole, dar ce pot promite este seriozitate în folosirea banului public, predictibilitate pentru economie respectarea angajamentelor României, accelerarea investițiilor și a reformelor și un stat care să funcționeze în cât mai bine pentru cetățenii săi, adică pentru toți românii.

Un stat mai puternic înseamnă și un stat mai bine protejat, iar în contextul lui război la graniță avem nevoie de fermitate și de viziune pentru a apăra România. Iar protejarea unui țări înseamnă și o societate capabilă să reziste dezinformării și manipulării.

Și aici cred că să ne întărim mai mult ca oricând. Avem nevoie de o perioadă de stabilitate și de construcție și am încredere că o putem avea. Pentru că există un exemplu recent pe care l-a citat și domnul președinte care arată că atunci când dorim ceva, cu adevărat, atunci e bine putem reuși.

În ultimii ani în ultimii patru ani partide politice instituții din administrația centrală și cea locală au lucrat împreună pentru acest obiectiv comun, aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cel mai important proiect după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.

Iar astăzi România este practic prima dintre cele opt țări candidate care a încheiat evaluările tehnice ale procesului de aderare la această organizație care este clubul democrațiilor dezvoltate ale lumii. Acest lucru a fost posibil pentru că, într-un moment important oameni cu opinii, oameni cu apartenențe politice diferite au reușit să treacă dincolo de diferențele dintre ei și să privească spre ceva mai mare, spre interesul României.

Există această vorbă potrivit căreia în lume sunt prea puțini oameni sau sunt prea mulți oameni care construiesc ziduri și prea puțini care construiesc punți. Iar acesta este unul dintre momentele în care România are nevoie de punți. Să punem pentru o vreme ceea ce ne unește înaintea lucrurilor care ne despartă. Vă mulțumesc încă o dată pentru încredere, domnule președinte, este momentul să construim”

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

 

Nicușor Dan anunță numele premierului

Rând pe rând, reprezentanții PSD, AUR, PNL și USR și-au prezentat, începând de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni condițiile pentru susținerea unui guvern.

Va fi a patra nominalizare de premier pe care o face președintele de la declanșarea crizei politice care a dus la demiterea guvernului Bolojan prin motiune de cenzură în Parlament, pe 5 mai.

Noile consultări de la Cotroceni au avut loc în contextul în care, pe 30 septembrie, liberalul Siegfried Mureșan, al treilea premier desemnat în ultimele cinci luni, nu a trecut de votul de învestitură al Parlamentului.

Nicușor Dan l-a desemnat premier pe europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, pe 17 septembrie.

Siegfried Mureșan a fost cea de-a treia nominalizare de premier făcută de președintele Nicușor Dan, după demiterea Guvernului Ilie Bolojan. Prima nominalizare a fost cea a europarlamentarului Eugen Tomac (4 iunie 2026), dar acesta nu a mers la vot în parlament, depunându-și mandatul. Cea de-a doua nominalizare a fost Adrian Veștea (PNL), al cărui guvern a fost respins de parlament pe 22 iunie 2026.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele