Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, marţi, în contextul votului de miercuri din Parlament pentru Guvernul Siegfried Mureşan, că e momentul ca această criză să se încheie şi e momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, la interesul naţional.
Alegerile anticipate nu sunt o soluţie, a mai spus șeful statului, el dând asigurări că, indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară, pentru că există consens politic pe chestiunea asta.
„E momentul ca această criză să se încheie. Criză politică. E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul naţional”, a spus preşedintele într-o scurtă declaraţie de presă.
„Alegerile anticipate nu sunt o soluţie. Dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilităţii şi a neîncrederii – şi a cetăţenilor români şi a pieţelor financiare”, a adăugat şeful statului.
Nicușor Dan a mai subliniat că direcția financiară a României nu se va schimba, indiferent de rezultatul votului pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Potrivit președintelui, există un consens politic în privința menținerii acestei traiectorii financiare.
„Indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta. Asta e declaraţia pe care am vrut să o fac”, a mai spus preşedintele.
În ciuda declarațiilor sale, președintele nu crede că Siegfried Mureșan, premierul pe care l-a desemnat, va trece de votul Parlamentului, susțin surse politice pentru Știrile ProTV chiar dacă Nicușor Dan a transmis că România trebuie să iasă cât mai repede din criza politică actuală.
Întrebat dacă va accepta o propunere de premier din partea AUR dacă cabinetul Mureșan nu trece de votul Parlamentului, președintele a transmis că o astfel de variantă nu a ajuns la el, mai explică sursele politice. În plus, în situația în care după ziua de miercuri România nu va avea un nou Guvern, sursele politice susțin că Nicușor Dan a luat în calcul organizarea unor noi consultări cu partidele politice.
Siegfried Mureşan a transmis luni, după prima zi de audieri în Parlament a miniștrilor din cabinetul său, că are „în jur la 200 de voturi certe” pentru învestire, având discuţii cu minorităţile, dar şi cu „cu parlamentari neafiliaţi, cu grupuri parlamentare mai mici”.
„Situaţia este următoarea şi nu este surprinzătoare: Toţi parlamentarii Partidului Naţional Liberal, ai USR şi ai UDMR susţin guvernul. Am lucrat împreună la Programul de guvernare şi sunt convins că aceşti colegi vor vota în favoarea guvernului şi în plen. Acestea sunt 170 de voturi. Am avut negocieri foarte bine cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, două rânduri de discuţii. Am agreat cu domniile lor ca ei să anunţe, miercuri, înaintea votului din plen ce vor face, dar am motive de optimism (…) discuţiile au fost bune”, a declarat, luni seară, Siegfried Mureşan.
Premierul desemnat a adăugat că îi lipseau „câteva zeci de voturi”: ”Suntem în jur la 200 de voturi certe. Avem nevoie de 233 de voturi pentru învestire”.
Reacție președintelui vine în contextul în care marți are loc a doua zi de audieri în Parlament pentru Cabinetul Mureşan. Oana Ţoiu – Externe, Mircea Abrudean – Interne şi Dragoş Pîslaru – Fonduri Europene, au primit aviz favorabil în timp ce Raluca Turcan (Muncă) şi Oana Gheorghiu (Sănătate), aviz negativ.
Alţi zece miniştri nominalizaţi în Guvernul Siegfried Mureşan sunt audiaţi marţi în comisiile parlamentare de specialitate, bilanţul primei zile fiind de patru avize negative şi două avize pozitive. Miercuri, la ora 13.00, este programat votul de învestitură. Mircea Abrudean a primit aviz favorabil pentru funcţia de vicepremier şi ministru de Interne.