Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, marţi, la Paris, vorbind despre nominalizarea unui nou premier, că în momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea şi a atunci nu are rost să facă un exerciţiu gratuit.
De asemenea, acesta a menţionat că, în momentul în care, dacă în urma discuţiilor partidele vor spune da, avem un guvern tehnocrat, va desemna, dacă o să aibă aşteptarea că va trece.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Paris de ce nu desemnează un nou candidat de premier.
”Există dialog informal pe care eu îl am cu partidele, există dialog pe care partidele, liderii de partide, îi au între ei. Sunt paşi foarte timizi de conciliere. (..) În momentul de faţă, nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea, şi, atunci nu vreau să facem un exerciţiu gratuit”, a spus Nicuşor Dan.
Preşedintele a fost înrebat şi dacă mai ia în calcul un guvern tehnocrat sau guvern mix.
”În momentul în care, dacă în urma discuţiilor partidele vor spune da, avem un guvern tehnocrat, da, pentru care, aşa cum s-a întâmplat acum o lună, eu să am aşteptarea că va trece, voi desemna. În momentul de faţă, nu există varianta asta”, a subliniat şeful statului.
Nicuşor Dan a mai spus că PSD este în opoziţie, atâta timp cât nu au miniştri, secretari de stat, prefecţi în structura administrativă, el arătând că în negocierile dintre partide, discuţiile au devenit mai tensionate pe palierul administrativ-legislativ, legile din PNRR, dar şi-a exprimat convingerea că o să se ajungă la un consens, până la termenul de 31 august.
”PSD este în opoziţie. Atâta timp cât nu au miniştri, secretari de stat, prefecţi în structura administrativă, ei sunt în opoziţie. Acum, sunt două paliere. Este palierul formării Guvernului şi aici avem aceste condiţionări. Unii spun că nu vrem să susţinem un guvern în care să nu avem miniştri, alţii spun că nu vrem să susţinem un guvern în care sunt alţi miniştri de la alte partide. Ăsta este blocajul pe care-l cunoaşteţi şi diferite formule, rotativă şi toate celelalte pe care le ştiţi. De altă parte, avem palierul administrativ-legislativ, cu legile de care depinde PNRR”, a declarat Nicuşor Dan, la Paris.
El a afirmat că ”până acum am avut o colaborare, chiar dacă nu toţi au fost la guvernare, acum, discuţiile sunt mai tensionate pe asta”.
”Dacă vorbim de PNRR, avem un termen 31 august şi sunt convins că o să se ajungă la un consens pe asta”, a mai spus preşedintele.
Preşedintele Nicuşor Dan a mai transmis, marţi, că legea salarizării a ajuns la PSD ieri şi era de aşteptat că partidele să aibă viziuni diferite pe acest proiect.
El a mai spus că va urmări dacă este nevoie de medierea sa şi a adăugat că ete o lege foarte complicată, unde sunt aşteptări de la foarte multe categorii sociale, dar crede că mai sunt şanse să fie adoptată în termenul dat de PNRR.
”Tot ce am spus la momentul acela a fost că partidele sunt gata să stea la masă, dar niciodată până acum nu am spus că au agreat pe cifre, şi cifrele abia acum două, trei zile au apărut”, a subliniat şeful statului.
Despre anunţul PSD că nu va vota această lege în forma actuală, Nicuşor Dan a arătat că ministrul interimar al muncii este Dragoş Pîslaru şi, din informaţiile sale, propunerea de lege a salarizării a ajuns la PSD ieri, luni.
”Era de aşteptat că partidele să aibă viziuni diferite cu privire la această lege. O să urmărim dacă este nevoie de medierea noastră, desigur, dar e clar că e o lege foarte complicată, în care sunt aşteptări de la foarte multe categorii sociale”, a explicat preşedintele.
El a adăugat că mai sunt şanse să fie adoptată în termen.