NEWS

Nicușor Dan, declarații de presă de la Bruxelles. Anunțul președintelui privind situația de la Marea Neagră: Să existe un sprijin al Uniunii pentru un centru de securitate civilă pe care vrem să-l construim cu Bulgaria Video

Nicușor Dan declarații de presă de la Bruxelles. Anunțul președintelui privind situația de la Marea Neagră Să existe un sprijin al Uniunii pentru un centru de securitate civilă pe care vrem să-l construim cu Bulgaria Video
Nicușor Dan la Bruxelles

Președintele Nicușor Dan susține o serie de declarații de presă, joi, la Bruxelles, în jurul orei 13:00 ora României. Oficialul a vorbit despre bugetul UE.

„Bugetul viitor, cadrul financiar multianual, coordonăm împreună cu Italia așa-numitul grup al prietenilor coeziunii. Am avut o întâlnire înainte de începerea ședinței în care ne-am coordonat pe punctele care ne interesează.

Ne dorim ca bugetul Uniunii să fie rezonabil de mare, să nu fie făcute tăieri, în special pe politică agricolă și coeziune, apoi pe pilonul de competitivitate unde am vrea ca firmele românești să profite și să se dezvolte. 

În seara asta va fi dezbatere pe extindere și ne interesează Moldova, ne interesează și Ucraina, săptămâna asta s-au deschis capitolele de negociere 2 și 3, rămân 4 și 5, interesul nostru este ca într-un interval mult mai scurt să se deschidă clusterele 4 și 5.

Bineînțeles, situația de securitate, o să fie o discuție mâine pe Ucraina și una generală pe securitate. Aici ne interesează foarte mult ca preocupările noastre legate de Marea Neagră să fie incluse în concluzii și să existe un sprijin al Uniunii pentru un centru de securitate civilă pe care vrem să-l construim cu Bulgaria.

Am avut o discuție cu premierul bulgar și o să avem o întâlnire cu secretarul general NATO în după-amiaza acestei zile, ca să vedem cum ne putem acorda mai bine pentru a răspunde provocărilor de securitate tot mai frecvente la Marea Neagră”, a transmis președintele Nicușor Dan.

Va invoca România Articolul 4 din NATO?

Președintele a fost întrebat dacă România va invoca Articolul 4 din NATO.

„Au trecut relativ puține ore și vrem să avem toate datele despre ce s-a întâmplat, dar evident că o să existe o reacție a statului român”, a transmis șeful statului.

De asemenea, președintele a fost întrebat despre Comandament cu Bulgaria și Turcia la Marea Neagră.

„Asta este o discuție mai veche în NATO, există comandament în Marea Neagră, găzduit de Turcia. Este o discuție despre faptul că acest comandament să fie rotațional și rotațional poate să însemne doar comanda sau și locația. Noi ne dorim ca și locația, acesta este unul din subiectele pe care le discutăm în cazul NATO”, a completat acesta.

Șeful statului a declarat joi că a stabilit cu șefii de stat și de guvern din grupul „Prietenii Coeziunii” principalele priorități care vor fi discutate la reuniunea Consiliului European.

„Împreună cu Giorgia Meloni am reunit șefii de stat și de guvern din grupul „Prietenii Coeziunii” înaintea reuniunii EUCO.

Vom rămâne uniți pe parcursul negocierilor privind următorul buget al UE, concentrându-ne pe patru priorități:
1. Resurse suficiente pentru a aborda toate prioritățile noastre comune.
2. Protejarea politicii de coeziune și a agriculturii, atât în ceea ce privește finanțarea, cât și normele de implementare.
3. Contribuții echitabile din partea statelor membre.
4. Eliminarea oricăror mecanisme de rambursare (rebates).

Împreună, vom continua să lucrăm pentru a ne asigura că aceste priorități se regăsesc în acordul final!”, a transmis Nicușor Dan pe rețeaua X.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar, Rumen Radev, se vor întâlni joi, la ora 14:30 (ora României), cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră, a anunțat Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, context în care țara noastră va pleda pentru un buget ‘ambițios’ al UE pentru perioada 2028-2034.

Șeful statului a găzduit la finalul săptămânii trecute o ședință de lucru în pregătirea reuniunii liderilor UE, una dintre temele principale de discuție la Bruxelles fiind viitorul Cadru Financiar Multianual.

Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința de lucru a avut ca obiectiv coordonarea poziției naționale în perspectiva negocierilor care vor avea loc la nivelul liderilor europeni, având în vedere faptul că viitorul Cadru Financiar Multianual va aloca bugetul pentru perioada 2028-2034, influențând în mod direct perspectivele de dezvoltare economică ale României prin resursele disponibile pentru investiții, infrastructură, agricultură și dezvoltare regională.

România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună, două instrumente esențiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre, precum și pentru modernizarea sectorului agricol, dezvoltarea comunităților rurale și consolidarea securității alimentare, arată sursa citată.

În același timp, România va pleda pentru finanțarea consolidării capacității europene de apărare, cu o atenție deosebită acordată Flancului estic și regiunii strategice a Mării Negre, precum și pentru politicile de recâștigare a competitivității și de reducere a dependențelor strategice în domeniul energetic și al tehnologiilor avansate.

Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru un summit de două zile.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele