Preşedintele Nicuşor Dan face, duminică, o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române. Şeful statului român a fost primit duminică dimineață de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat. Președintele României va participa la evenimentul ”Marea Dictare Naţională”, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Preşedintele Nicuşor Dan face, duminică, o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române.
El a fost primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat, iar la ora 10:00 şeful statului va participa la evenimentul ”Marea Dictare Naţională”, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Nicuşor Dan va susţine o alocuţiune în deschiderea evenimentului.
La 11:15, preşedintele va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Străşeni, iar la 11:45 va participa la concertul dedicat Zilei Limbii Române, la Casa de Cultură din Străşeni.
Recent, preşedintele s-a aflat în Republica Moldova, dar în vacanţă, a făcut plimbări în natură şi a participat la festivaluri alături de Maia Sandu.
Programul anunțat de Administrația Prezidențială începe cu primirea sa de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu:
08:40 – Primire de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reședința de Stat;
10:00 – Participare la Evenimentul „Marea Dictare Națională”, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău;
„Alocuțiunea Președintelui României din deschiderea evenimentului va fi transmisă prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale”, precizează Cotroceniul.
Programul președintelui Nicușor Dan continuă cu:
11:15 – Depunere de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Strășeni;
11:45 – Participare la concertul dedicat Zilei Limbii Române, la Casa de Cultură din Strășeni.
Republica Moldova a fost țara în care președintele Nicușor Dan a făcut prima vizită externă, de la preluarea mandatului de șef al statului. Nicușor Dan a fost în 10 iunie în țara vecină, când s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Nicușor Dan a fost în Republica Moldova și într-o vizită neoficială, la începutul lunii august, când a participat, alături de președinta Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor” organizat în Rezervația Naturală „Orheiul Vechi”.