După ce anii trecuți au folosit o serie de luminițe de Crăciun pe care Primăria Captialei le avea deja, anul acesta Compania Municipală Iluminat Public din București anunţă pe SEAP licitaţie pentru închirierea unor decoraţiuni care să asigure iluminatul festiv, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe axa centrală şi în centrul Capitalei.
Valoarea estimată a contractului este de 3.352.000 lei, pentru o durată de trei luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 3 noiembrie, iar licitaţia se desfăşoară prin procedură deschisă accelerată, se arată în anunț.
Contractul vizează asigurarea iluminatului festiv şi crearea atmosferei specifice sărbătorilor de iarnă pentru axa centrală şi centrul oraşului, unde se vor desfăşura principalele evenimente specifice acestor sărbători.
„În acest an se vor închiria motive luminoase cu tema ‘Sărbători de iarnă împreună în Bucureşti'”, prevede anunţul.
Este vorba despre un total de 577 de elemente: şiruri, plase şi traversări luminoase, precum şi figurine luminoase.
Acestea vor fi instalate pe: bd. Magheru şi bd. Bălcescu, Calea Victoriei, bd. Aviatorilor, bd. I. C. Brătianu, Piaţa Romană, rond Charles de Gaulle, bd. Constantin Prezan, Piaţa Victoriei.
În vederea evaluării ofertelor, preţul va avea o pondere de 80%, gradul de protecţie va reprezenta 10%, iar termenul de livrare va fi tot 10%.
Ofertanţii vor trebui să prezinte lista principalelor livrări/închirieri de produse efectuate în cursul unei perioade de până la cinci ani. Va trebui să rezulte că au livrat/închiriat produse similare, respectiv ornamente stradale pentru iluminat festiv, în valoare cumulată de minim 3.000.000 lei fără TVA la nivelul unuia sau mai multor contracte.
Montarea instalațiilor pentru Sărbători a început în 2022 în luna noiembrie, ele fiind aprinse de la 1 decembrie. De întreaga operațiune s-a ocupat Primăria Capitalei, prin prin Compania Municipală de Iluminat Public București.
„Aproape 3.000 de instalații luminoase, care utilizează tehnologia LED pentru un consum eficient, vor împodobi zone precum bd. Magheru, Piața Universității, Piața Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii și Piața Presei Libere”, a transmis Primăria Capitalei anul trecut.
Instalațiile luminoase au fost aceleași din anii trecuți, nu au mai fost cumpărate sau închiriate alte echipamente.