NEWS

Nicușor Dan, mesaj de la adunarea ONU: „Operaţiunile de pace trebuie să aibă un mandat clar”

Nicușor Dan mesaj de la adunarea ONU Operaţiunile de pace trebuie să aibă un mandat clar
Nicușor Dan și Antonio Guterres Foto: X @NicusorDanRO

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că România atribuie o importanţă semnificativă rolului Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei în promovarea păcii şi securităţii. În acest context, România a propus un candidat pentru funcţia de secretar al organizaţiei. Acesta este un fost prim-ministru, recunoscut ca o personalitate cu o vastă experienţă.

Nicușor Dan, mesaj de la adunarea ONU

Ne reafirmăm sprijinul pentru o pace justă şi durabilă în Sudan, Sudanul de Sud, Republica Democratică Congo, Somalia, Libia, Sahel şi în toate regiunile Africii afectate de conflicte. România contribuie la prevenirea conflictelor, la mediere, la consolidarea păcii şi la redresarea economică, subliniind totodată importanţa soluţiilor aparţinând africanilor, în deplin respect faţă de Carta Naţiunilor Unite”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, în intervenţia susţinută în cadrul Adunării Generale a ONU, conform news.ro.

Şeful statului a precizat că prevenirea şi medierea ar trebui să joace un rol mai important.

Operaţiunile de pace trebuie să aibă un mandat clar, să producă rezultate măsurabile, să asigure o finanţare responsabilă şi să repartizeze în mod echitabil responsabilităţile. Începând din 1991, România a contribuit la misiunile ONU de menţinere a păcii prin sprijin politic, prin contribuţii cu trupe şi echipamente, precum şi prin pregătirea „căştilor albastre” şi a agenţilor de protecţie apropiată”, a mai afirmat el.

Preşedintele Nicuşor Dan a apreciat că ”România acordă, de asemenea, o mare importanţă rolului Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei în promovarea păcii şi securităţii”.

Având majoritatea celor 90 de membri ai săi în Africa, Organizaţia Internaţională a Francofoniei sprijină medierea, observarea alegerilor şi consolidarea păcii în contexte fragile. România a prezentat un candidat la funcţia de Secretar General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei: un fost prim-ministru, personalitate cu vastă experienţă în domeniul afacerilor internaţionale. Candidatura sa reflectă dorinţa României de a pune această experienţă direct în slujba unei Francofonii mai puternice şi mai eficiente. Contăm pe sprijinul dumneavoastră”, a spus preşedintele, despre candidatura lui Dacian Cioloş.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele