NEWS

Nicușor Dan: Mulți dintre noi am crezut că, odată obținută democrația, o să o avem pentru totdeauna și vedem că azi e pusă în discuție

Nicușor Dan Mulți dintre noi am crezut că odată obținută democrația o să o avem pentru totdeauna și vedem că azi e pusă în discuție
Nicușor Dan Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Preşedintele Nicuşor Dan vorbeşte, la evenimentul care marcheză centenatul Partidului Naţional Ţărănesc, despre îndepărtarea unora dintre români de idealul european, şeful statului arătând că „mulţi dintre noi am crezut că, odată obţinută democraţia, o să o avem pentru totdeauna şi vedem că azi este pusă în discuţie”.

„Mai mult decât atât, dacă întrebăm în sondaje de opinie românii, vedem că nu e atât de evident că toţi cetăţenii români îşi văd viitorul bazat pe o societate democratică”, spune şeful statului.

Nicuşor Dan a vorbit, la evenimentul care marchează centenarul PNŢ, despre „principii, democraţie şi opoiziţia faţă de orice formă de dictatură”.

„Ataşamentul faţă de valori s-a dovedit în perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestaţi, prigoniţi, deportaţi, dar şi-au păstrat valorile, ceea ce însemană că nu a fost un simplu partid bazat pe interesele unei categorii sociale, ci a fost un partid de valori. A urmat perioada post-comunistă în care, din nou, România a avut nevoie de recionstrucţie şi pentru reconstrucţie a avut nevoie de repere şi, dacă ne uităm în urmă, pare că lupta a fost pierdută la momentul acela însă exact acele valori pe care le-au promovat într-o luptă aparent pierdută sunt cele care definesc aspiraţiile scietăţii noastre de azi şi sunt cele care au definit realizările societăţii noastre în tot acest interval, inclusiv orientarea fermă euro-atlantică.

Vorbim puţin de valori. În primul rând, democraţia şi e important să o reafirmăm, pentru că mulţi dintre noi am crezut că, odată obţinută, o să o avem pentru totdeauna şi vedem că azi este pusă în discuţie. Mai mult decât atât, dacă întrebăm în sondaje de opinie românii, vedem că nu e atât de evident că toţi cetăţenii români îşi văd viitorul bazat pe o societate democratică”, a afirmat Nicuşor Dan sâmbătă, la evenimentul dedicat centenarului Partidului Naţional Ţărănesc.

Referindu-se la valorile creştine, promocate de Partidul Naţional Ţărănesc, şeful statului a subliniat: „Când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creştine ale iubirii aproapelui, sau cel puţin a respectului faţă de aproape, păstrând, evident, caracterul laic al statului”.

Nicuşor Dan: Responsabilitatea e opusul populismului şi vedem o creştere a populismului în România

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că se constată că, „din păcate”, valul de populism din România creşte, el subliniind că „este o luptă pe caae trebuie să o ducem fiecare dintre noi pentru a explica oamenilor ce înseamnă responsabilitate şi ce însemană alternative bazate pe realitate şi nu pe diferite fantasme”.

„Vorbim de responsabilitate, care este exact opusul populismului şi vedem din păcate o creştere a populismului în România şi este o luptă pe care trebuie să o ducem fiecare dintre noi pentru a explica oamenilor ce înseamnă responsabilitate şi ce însemană alternative bazate pe realitate şi nu pe diferite fantasme”, a afirmat preşedintele Niicuşor Dan, sâmbătă, la evenimentul care marchează împlinirea a o sută de ani de existenţă a Partidului Naţional Ţărănesc.

Şeful statului a vorbit şi despre „loialitatea faţă de statul român şi crediţa că toţi, împreună, putem face lucruri bune cu statul român”.

„Din nou, pare că în multe părţi ale societăţii domină pesimismul, neîncrederea”, a adăugat Dan, în acest context.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele