NEWS

Nicușor Dan, prezent la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene, la Erevan, în perioada 3–4 mai. Președintele va co-prezida o masă rotundă

Nicușor Dan prezent la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene la Erevan în perioada 34 mai. Președintele va co-prezida o masă rotundă
Nicușor Dan Foto: Presidency

Preşedintele Nicuşor Dan, va participa la cea de-a opta reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE), care are loc la Erevan, în Armenia, în perioada 3–4 mai şi care are ca temă „Construind împreună viitorul: unitate şi stabilitate în Europa”. Nicuşor Dan va co-prezida, alături de preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatović, masa rotundă „Rezilienţă democratică şi ameninţări hibride”.

”Reuniunea de la Erevan se desfăşoară sub egida temei „Construind împreună viitorul: unitate şi stabilitate în Europa” şi continuă tradiţia organizării în alternanţă a Summiturilor între state membre UE şi state partenere, Armenia asumând la această iteraţie rolul de gazdă”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Co-prezidarea mesei rotunde privind rezilienţa democratică

Preşedintele Nicuşor Dan va co-prezida, alături de preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatović, masa rotundă dedicată temei „Rezilienţă democratică şi ameninţări hibride”. Dezbaterile vor acoperi guvernanţa democratică, combaterea dezinformării şi a manipulării informaţionale, securitatea cibernetică, apărarea, educaţia şi monitorizarea evoluţiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenţei artificiale.

În cadrul acestui format, preşedintele României va susţine necesitatea unei abordări mai coordonate la nivel european, a unor instituţii puternice şi transparente şi a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării şi interferenţelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilităţile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung.

Sprijinul pentru Republica Moldova

La Erevan, Preşedintele României va lua parte şi la o nouă reuniune a Grupului de Coordonare (Core Group) pentru Republica Moldova, mecanism multilateral informal de susţinere a securităţii şi rezilienţei acesteia. Înfiinţat în 2024 la iniţiativa comună a României şi Franţei, grupul urmăreşte consolidarea coerenţei sprijinului internaţional acordat Republicii Moldova.

Securitatea energetică regională

Preşedintele Nicuşor Dan va găzdui, în marja Summitului, o discuţie informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securităţii energetice regionale, la care vor participa o serie de lideri regionali. Evenimentul va oferi un cadru de dialog privind rolul strategic al proiectului în diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea rutelor de tranzit şi creşterea rezilienţei energetice a regiunii, priorităţi de maximă importanţă în contextul geopolitic actual.

Coaliţia Europeană Împotriva Drogurilor (ECAD)

Preşedintele României va participa, de asemenea, la o reuniune a Coaliţiei Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), iniţiativă lansată de Franţa şi Italia, la care România a aderat de la bun început, în marja Summitului CPE de la Copenhaga din 2 octombrie 2025. Reuniunea de la Erevan vizează operaţionalizarea obiectivelor coaliţiei, cu discuţii axate pe combaterea traficului maritim şi portuar de droguri, contracararea fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor şi a corupţiei, reducerea traficului de droguri sintetice în Europa şi adoptarea unei abordări integrate, care să includă şi dimensiunea sănătăţii publice.

Comunitatea Politică Europeană este un forum de dialog la nivel de şefi de stat şi de guvern, iniţiat în 2022 de Franţa, cu scopul de a promova cooperarea politică dintre statele europene care împărtăşesc valori comune. Platforma reuneşte atât state membre UE, cât şi state partenere şi se concentrează pe teme de securitate, stabilitate şi prosperitate continentală.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele