NEWS

Nicușor Dan se implică după inundațiile puternice din țară: ”Solidaritatea, prevenția și acțiunea rapidă sunt esențiale”

Nicușor Dan se implică după inundațiile puternice din țară Solidaritatea prevenția și acțiunea rapidă sunt esențiale
Sursă foto: Facebook/Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan se implică după inundațiile puternice din țară. Acesta transmite un mesaj de solidaritate cu familiile lovite de tragedie, precum și un îndemn la prevenție și acțiune rapidă.

Nicușor Dan se implică după inundațiile puternice

”Gândurile mele se îndreaptă către familiile lovite de inundațiile puternice care afectează localități din mai multe județe. Împărtășesc îngrijorarea celor care trec prin momente grele, sunt informat în timp real despre evoluția situației și am cerut autorităților să intervină rapid, să mobilizeze toate resursele necesare și să ia măsuri urgente pentru salvarea vieților oamenilor și protejarea bunurilor.

Schimbările climatice sunt o realitate care ne afectează tot mai des. România trebuie să fie pregătită. Este vital să investim în sisteme de avertizare timpurie, în infrastructură rezilientă și adaptată noilor riscuri climatice, precum și în pregătirea autorităților locale pentru a putea reacționa eficient în fața urgențelor.

Solidaritatea, prevenția și acțiunea rapidă sunt esențiale în astfel de momente.”, scrie Nicușor Dan pe Facebook.

70 de localităţi din 14 judeţe, afectate

Conform DSU, urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, au fost înregistrate efecte la nivelul a 69 de localităţi din 14 judeţe – Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui şi Vrancea.

S-a intervenit pentru evacuarea apei din 68 de case, 114 curţi, 51 beciuri/subsoluri (cinci instituţii publice), şase anexe gospodăreşti, precum şi pentru degajarea a opt copaci prăbuşiţi.

În scopul protejării populaţiei, în intervalul 28 mai, ora 07:00 – 29 mai, ora 07:00, autorităţile locale au dispus evacuarea preventivă a 375 de persoane din patru judeţe – Botoşani, Braşov, Covasna şi Vrancea, se arată într-un comunicatul DSU.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele