Președintele Nicușor Dan se întâlnești, miercuri, 12 noiembrie, cu liderii coaliției de guvernare și cu șefii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a discuta reducerea pensiilor magistraților după ce Guvernul, prin Ilie Bolojan, promite că legea va trece într-un final de CCR. Discuțiile de azi vin în continuarea celor de ieri când s-a decis formarea unui grup de lucru privind această lege.
Nicuşor Dan a convocat din nou, miercuri, la Palatul Cotroceni, liderii Coaliţiei de guvernare, dar de această dată vor lua parte la discuţii şi reprezentanţi ai magistraţilor.
Astfel, se va discuta despre proiectul de lege referitor la pensiile magistraţilor, astfel încât actul normativ să treacă de controlul de constituţionalitate. Potrivit programului oficial al preşedintelui, anunţat de Administraţia Prezidenţială, Nicuşor Dan are, miercuri, de la ora 12.00, o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.
Ulterior, de la ora 16.00, şeful statului se va întâlni cu liderii coaliţiei, pentru a doua oară săptămâna aceasta, de data aceasta la discuţii urmând să participe şi reprezentanţi ai magistraţilor. Tema discuţiei este proiectul pensiilor magistraţilor, care trebuie modificat, în urma respingerii lui de către Curtea Constituţională.
Marţi, şeful statului a avut o discuţie cu liderii coaliţiei, stabilindu-se constituirea unui grup de lucru, împreună cu reprezentanţii din justiţie, pentru finalizarea proiectului de lege, după ce Curtea Costituţională a publicat motivarea admiterii sesizării ÎCCJ.
CCR a publicat, vineri, motivarea deciziei legate de legea pensiilor magistraţilor, în care arată că Guvernul nu a solicitat avizul CSM, ceea ce este contrar Constituţiei, fiind astfel afectat rolul CSM de garant al independenţei justiţiei.
Preşedintele a declarat, marţi, că problema pensiilor speciale ale magistraţiilor trebuie corectată, dar a remarcat că acestea au devenit subiect de campanie politică, iar magistraţii au devenit un fel de ”vinovaţi de serviciu”, ceea ce ”nu e în regulă”.
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au anunţat, luni, că au depus plângere pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după declaraţiile Oanei Gheorghiu cu privire la pensiile magistraţilor.
”Consiliul Superior al Magistraturii condamnă ferm declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu formulate în cadrul unui interviu televizat, prin care independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor au fost încălcate într-un mod iresponsabil şi populist. Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive”, a transmis, luni, CSM, într-un comunicat de presă.
Comentariile au venit după ce Oana Gheorghiu a declarat că înţelege dificultatea pe care magistraţii o au în a renunţa la veniturile mari de care beneficiază, dar le-a transmis acestora că până acum ”au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, iar oamenii raţionali trebuie să înţeleagă această realitate.
Procurorul Claudiu Sandu, vicepreședintele CSM, a declarat marți seară, la Antena 3, că va participa la întâlnirea cu președintele împreună cu judecătoarea Raluca Costache, șefa CSM.
Sandu a anunțat și că reprezentanții CSM au redactat și trimis la Parchetul General plângerea penală pe numele vicepremierului Oana Gheorghiu, în scandalul momentului, după ce aceasta a vorbit, la Digi24, despre reducerea pensiilor magistraților. Sandu a numit demersul CSM ”un exercițiu democratic”.
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți dimineață, că declarația Oanei Gheorghiu referitoare la magistrați ”a fost nefericită”, dar și că reacția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ”a fost exagerată”.
Președintele, la care ar urma să ajungă cererea de avizare urmărire penală a vicepremierului după ce CSM i-a făcut plângere penală pentru instigare la ură, discriminare și violență, a transmis că nu va semna documentul.
Dan a apreciat că Oana Gheorghiu trebuie să rămână în funcția în care a fost numită de premierul Ilie Bolojan, dar a transmis și că ”magistrații au devenit un fel de vinovați de serviciu”.
”Cred că declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită, iar reacția CSM a fost mult exagerată. Dacă va ajunge la mine cererea de avizare urmărire penală nu o voi semna. Oana Gheorghiu trebuie să rămână în funcție, nu e o greșeală așa mare (…) Magistrații au devenit un fel de vinovați de serviciu și asta nu e normal”, a transmis Nicușor Dan marți dimineață.
Oana Gheorghiu a declarat sâmbătă, la Digi24, că înțelege faptul că magistraților le este greu să renunțe la veniturile mari pe care le au, dar că până acum „au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, iar oamenii raţionali trebuie să înţeleagă această realitate.
”Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj, le-aş spune că îi înţeleg, este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat, din perspectiva societăţii, un privilegiu. E foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani, de asta şi dintr-o dată să ţi se spună nu-l mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta, dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru, ei au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta: România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali, nu avem cum”, a declarat Oana Gheorghiu, întrebată cum ar rezolva problema pensiilor speciale ale magistraţilor.
Vicepremierul a mai spus că „orice privilegiu îl are cineva înseamnă în partea cealaltă o gaură”:
”Să se gândească ce gaură ar fi pentru ei acceptabilă ca să continue să-şi ia aceşti bani, în termenii ăştia aş discuta deschis cu magistraţii”, a spus Oana Gheorghiu.