Întâlnire decisivă pentru alegerile prezidențiale. Nicușor Dan și Elena Lasconi au pus sondajele pe masă și au discutat despre cum văd amândoi cursa candidaților pro-europeni. În acest moment, pare că nici unul dintre cei doi nu e dispus să facă un pas în spate.
„Sunt îngrijorată pentru bucureșteni, având în vedere că partidul izolaționist AUR a redat orașul pe mâna celor care l-au distrus. Noua majoritate din CGMB nu este una care să fi arătat în trecut că are prioritar în vedere interesul locuitorilor acestui oraș și care susține proiectele actualului primar. USR va susține întotdeauna în orice consiliu local binele comunității, investițiile și cheltuirea cu cap a banului public. L-am rugat pe Nicușor Dan să lupte împotriva potențialelor abuzuri ale actualei majorități din Consiliul General”, a declarat președinta USR, Elena Lasconi.
În cadrul discuției a fost abordat și subiectul candidaturii la alegerile prezidențiale. România este în acest moment într-o situație extrem de tensionată după anularea alegerilor și are nevoie ca tot mai mulți oameni de bună-credință să se implice activ în dezbaterea politică. Elena Lasconi și Nicușor Dan au conchis că vor lua cea mai bună decizie pentru ca izolaționiștii să fie marginalizați, iar jocurile de culise, făcute de un sistem vechi și corupt, securist, să fie învinse în mod democratic.
„Am responsabilitatea celor 1,7 milioane de voturi pe care românii mi le-au acordat acum două luni. Întodeauna voi face ceea ce este mai bine pentru România. Mulți dintre cetățenii români așteaptă cu speranță ca țara noastră să nu mai fie teren de bătălie pentru interese obscure, fie ele interne sau externe, și voi lua decizii care să le transforme speranțele în realitate”, afirmă Elena Lasconi.
Elena Lasconi și Nicușor Dan vor avea, în continuare, discuții cu privire la evoluțiile politice dinamice din această perioadă.
După întâlnire, candidatul independent Nicușor Dan a declarat că a discutat cu Elena Lasconi despre alegerile prezidențiale, dar și despre problemele din Consiliul General al Capitalei.
”Am avut o discuție cu privire la alegerile prezidențiale.
V-am spus să nu aveți mari așteptări, e o perioadă în care facem campanie. Am discutat despre sondaje.
Discuția este cum să optimizăm astfel încât șansele unui pro-occidental să fie mărit, am văzut sondajele și nu mă retrag.
Noi avem alegeri în două tururi, este foarte puțin probabil ca în turul doi să fie doi candidați izolaționiști, deci e liber pentru candidați pro-europeni.
Campania de abia începe. Eu vorbesc pentru mine și eu rămân în cursă. Sondajele îmi confirmă că eu nu încurc.
USR e liber să ia o decizie.”, a declarat Nicușor Dan.
Liderii USR susțin că niciun sondaj nu este însă mai convingător decât rezultatul prezidențialelor de anul trecut. Așa că nu iau în considerare să renunțe la Elena Lasconi, cel puțin asta declară public. Totuși, membrii USR au așteptări mari de la discuția dintre cei doi.
„Eu am încredere în înțelepciunea, atât a Elenei Lasconi, cât și a lui Nicușor Dan, cât și în posibilitatea să continue mai departe ca o echipă. Există această întâlnire între ei doi.
Există o speranță și aș îndrăzni să spun o speranță larg răspândită printre oamenii care ne susțin să nu existe un vot scindat, ci o potențială echipă. Însă nu! USR nu-și retrage sprijinul din spatele Elenei Lasconi.”, spune Oana Țoiu, vicepreședintă a USR conform Euronews
A doua jumătate din martie -> termen limită pentru depunerea candidaturilor
4 aprilie -> începe campania electorală
4 mai -> primul tur
18 mai -> al doilea tur