După cele două incidente violente din școli din această săptămână, Nicușor Dan trage un semnal de alarmă pentru protejarea elevilor. Președintele este de părere că este nevoie de o serie de măsuri pentru copii, reguli și legi.
”Două incidente grave în școli, în mai puțin de o săptămână. Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm.
În ultimii ani, am progresat în înțelegerea și combaterea bullyingului. Dar regulile și legile, absolut necesare, nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi. Este nevoie de mai multă atenție la ce se întâmplă între copii, de intervenție la primele semne și de preocupare pentru cauzele violenței, nu doar pentru consecințele care pot fi devastatoare.
Relația de încredere dintre profesori, părinți și copii contează enorm. Un dialog deschis, încrederea și disponibilitatea de a lua în serios ceea ce ne spun copiii pot face diferența înainte ca lucrurile să ajungă într-un punct fără întoarcere.
Diriginții, profesorii consilieri școlari și toate cadrele didactice au un rol esențial în recunoașterea și semnalarea acestor comportamente. La fel de important este ca elevii să știe că pot cere ajutor și că vor fi ascultați, fără teama de represalii sau de victimizare ulterioară.”, scrie președintele pe Facebook.
Nicușor Dan a vorbit și despre pericolul din lumea virtuală și siguranța copiilor în mediul online
”Copiii noștri cresc astăzi între două lumi, cea reală și cea virtuală. Pentru mulți dintre ei, granița dintre ele aproape că nu mai există. Violența, hărțuirea și agresivitatea nu mai sunt doar în curtea școlii, ci și pe ecranele pe care le privesc zilnic.
Fiecare copil are dreptul să învețe într-un mediu sigur, să fie protejat de violență și să primească sprijin atunci când are nevoie. Aceste drepturi trebuie respectate atât în lumea reală, cât și în mediul online. Siguranța copiilor în mediul online trebuie să ne preocupe și e nevoie de soluții care să reiasă din dialogul autorităților, specialiștilor, profesorilor, părinților și elevilor.
Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online.”
Joi, un elev de clasa a IX-a din Pitești și-a lovit cu maceta doi colegi de liceu, joi. Elevul agresor i-a chemat pe aceștia în baie „să le arate ceva”, apoi a început să îi lovească. Unul dintre cei doi băieți atacați a fost rănit și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Cei trei elevi aveau un conflict, a delcarat inspectorul școlar Maria Dumitrașcu, în dialogul cu HotNews.
Luni, un elev de clasa a VII-a de la o şcoală din Bistriţa a intrat cu un cuţit în unitate şi a lovit de mai multe ori o profesoară, dar şi un elev care a intervenit pentru a o ajuta.
Elevul agresor, în vârstă de 13 ani, a fost imobilizat și apoi preluat de poliţişti. Ulterior, el a fost dus la spital pentru investigații medicale. După evaluare, acesta a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca, unde se află și în prezent.