Nicuşor Dan, vizită în Polonia. Preşedintele ales a mers duminică, 25 mai, în Polonia, unde participă la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia.
„Este un miting pentru forţele democratice în alegerile de acolo care vor fi săptămâna viitoare. Este o competiţie electorală şi am fost invitat. Aşa cum ei m-au susţinut pe mine, vreau să-i susţin si eu pe ei”, a declarat Nicuşor Dan înaintea plecării.
Evenimentul a avut loc în Piața Bankowy, cu doar o săptămână înainte de alegerile din această țară.
În fața mulțimii adunate în capitala Poloniei, Nicușor Dan și-a început discursul prin mulțumiri adresate Poloniei și, implicit, premierului Tusk.
„Am venit în Polonia ca prieten pentru că avem aceeași viziune și aceleași priorități. Am venit să mulțumesc Polonie care ne-a ajutat pe parcursul nostru european. Un cuvânt de „mulțumesc” pentru premierul Tusk, care a avut un mesaj de susținere foarte puternic în campania noastră prezidențială de acum o săptămână. Alegerile sunt despre comunități și despre valorile care definesc aceste comunități”, a spus noul președinte al României în limba română.
Apoi, Nicușor Dan a transmis un mesaj de solidaritate europeană și de susținere pentru liderii pro-europeni ai țării: „Valorile care ne definesc sunt: democrația, libertatea de exprimare și statul de drept. Alegerile sunt și despre pragmatism în viața fiecăruia dintre noi. Într-o competiție globală intensă, nu ne putem dezvolta decât într-o într-o Uniunea Europeană puternică.
Cred într-o Polonie puternică, într-o Uniune Europeană puternică. Ca președinte al României vreau să lucrez cu președintele Rafał Trzaskowski, cu premierul Donald Tusk, pentru o Românie puternică. Duminica trecută am câștigat alegerile prezidențiale din România. Oamenii au respins izolaționismul și influența rusă, oamenii au ales seriozitatea, onestitatea și respectul față de lege. Oamenii au ales faptele, și nu vorbele. Acestea sunt valorile în care cred și acestea sunt valorile pe care le regăsesc la Rafał Trzaskowski. Fiți activi în săptămâna care urmează și credeți în victoria voastră, așa cum și noi am crezut în victoria noastră.”
În încheiere, președintele ales al României a transmis și o încurajare în limba poloneză: „Vrem să repetăm în Polonia victoria de săptămâna trecută din România”. Discursul lui Nicușor Dan a fost primit cu aplauze și ovații.
În cadrul vizitei, preşedintele ales Nicuşor Dan a fost primit de premierul Donald Tusk.
Nicuşor Dan participă şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia. Mitingul are loc în Piaţa Bankowy, din Varşovia.
Premierul polonez Donald Tusk, care l-a susţinut în campanie pe Nicuşor Dan, l-a felicitat, după turul doi, pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România, printr-un mesaj scurt, pe X, transmis în trei limbi – română, engleză şi poloneză.
„Felicitări, Nicuşor Dan! Trăiască România liberă!”, a scris fostul preşedinte al Consiliului European, un prieten şi un cunoscător al istoriei României, într-o aluzie la democraţia câştigată în urmă cu mai bine de 35 de ani.
Rafal Trzaskowski, din Coaliţia Civică (KO), partidul de centru aflat la guvernare în Polonia, are un avans în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Polonia, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, care prevăd un rezultat care ar putea consolida guvernul pro-european al premierului Donald Tusk, relatează Reuters.