NEWS

Noaptea cuțitelor lungi în PSD. Începe lupta pentru scaunul lui Ciolacu

Noaptea cuțitelor lungi în PSD. Începe lupta pentru scaunul lui Ciolacu
Foto: INQUAM

Noaptea cuțitelor lungi în PSD. Consiliul Politic Național (CPN) al social-democtaților se reunește marți seară la București, a anunțat duminică primarul PSD din Buzău, Constantin Toma. E de așteptat ca ședința să marcheze lupta pentru șefia partidului, după ce Marcel Ciolacu și-a fragilizat poziția ca urmare a demisiei din funcția de premier.

Noaptea cuțitelor lungi în PSD

E posibil ca la ședința CPN Ciolacu să ceară mandat pentru a negocia din partea PSD cu viitorul președintel crearea unei noi coaliții de guvernare, au declarat surse politice pentru G4Media. Nu e clar însă dacă liderii partidului vor fi de acord să îl lase pe Ciolacu să ducă această negociere, date fiind eșecurile electorale ale acestuia la prezidențiale și scorul mic, cel mai scăzut din istorie, obținut de PSD la parlamentare.

Consiliul Politic Național este structura de conducere și decizie a PSD care coordonează activitatea partidului între congrese.

Consiliul Politic Național al PSD se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui PSD, a Biroului Permanent Naţional sau a cel puţin 1/3 din numărul membrilor săi, pottrivit g4media.ro.

Scaunul lui Ciolacu se clatină serios

Consiliul Politic Național este format din membrii Biroului Permanent Național cu drept de vot, președinții organizațiilor județene/de sector ale PSD, preşedintele organizaţiei municipiului Bucureşti, președintele organizației PSD Diaspora, președintele organizației PSD Republica Moldova, primarul general al Municipiului București, primarii de sector, președinții Consiliilor Județene Administrative, primarii municipiilor reședintă de județ, președintele Institutului de Studii Social Democrate – ISSD.

Poziția lui Ciolacu, după ce partidul a pierdut două rânduri de alegeri, se clatină serios, tot mai multe voci din PSD pronunțându-se pentru o schimbare de registru. Drept, urmare, se așteaptă ca marți să fie o ședință cel puțin interesantă.

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele