Alte atacuri rusești cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina au avut loc în noaptea de duminică spre luni, în proximitatea frontierei cu România. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat că două aeronave Eurofighter Typhoon ale aliaţilor germani au fost ridicate de la sol în vederea monitorizării situaţiei.
Conform MApN, sistemele de monitorizare radar au detectat ţinte aeriene pe direcţia Ismail, iar două aeronave Eurofighter Typhoon ale aliaţilor germani, din serviciul de luptă Poliţie Aeriană Întărită, au fost ridicate de la sol în vederea monitorizării situaţiei aeriene.
Dronele au dispărut de pe radar, raportându-se la scurt timp explozii în Ismail.
”Nu au fost înregistrate pătrunderi de vehicule aeriene fără pilot în spaţiul aerian al României, iar aeronavele Eurofighter Typhoon au revenit în Baza 57 Aeriană la ora 01:01. La 01:45, ca urmare a detectării unor ţinte aeriene la 30 kilometri Nord de Insula Şerpilor, cu posibile evoluţii spre Vâlcov, Chilia sau Ismail, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române au primit ordin de decolare. La ora 02:20, autorităţile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru nordul judeţului Tulcea”, a precizat sursa citată.
Pe timpul misiunii, aeronavele F-16 au raportat ţinte aeriene la diferite distanţe de Ismail, fiind apoi observate explozii pe partea ucraineană. Nici de această dată nu au fost înregistrate pătrunderi de drone în spaţiul aerian naţional, iar aeronavele F-16 au revenit în Baza 86 Aeriană la ora 03:51, a transmis MApN.
Autorităţile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru nordul judeţului Tulcea.
Ministerul Apărării Naţionale a menţionat că se află în contact permanent cu aliaţii şi acţionează pentru garantarea securităţii României şi a Flancului estic al NATO.