Noi drepturi pentru persoanele cu afecțiuni alergice, potrivit legii privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate cu astfel de boli. Se înfiinţează şi organizează, prin ordin al ministrului sănătăţii, în format electronic, Registrul naţional de evidenţă şi urmărire a afecţiunilor alergice şi imunologice.
Prin noua lege, persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli şi afecţiuni alergice le sunt decontate analizele şi testele specifice necesare diagnosticării.
Persoanele care prezintă risc de şoc anafilactic beneficiază, anual şi în mod gratuit, de două doze de adrenalină pentru autoinjectare, în baza documentului medical eliberat de medicul specialist, mai prevede legea.
Înregistrările în registrul se fac de către medicii specialişti cu ocazia efectuării consultului medical, punerii diagnosticului, obţinerii rezultatelor analizelor sau testelor recomandate, emiterea unor prescripţii ori recomandări medicale precum şi ori de câte ori constată ulterior modificarea datelor iniţiale.
Acesta va fi folosit, în scop clinic, inclusiv pentru facilitarea consulturilor interdisciplinare şi a cercetării în domeniul alergologie şi imunologie clinică.
Prin ordinul ministrului sănătăţii de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Registrului naţional de evidenţă şi urmărire a afecţiunilor alergice şi imunologice se prevăd bolile pentru care înregistrarea este obligatorie, precum şi datele şi informaţiile cu caracter medical ce fac obiectul înregistrării.
De asemenea, unităţile de învăţământ superior au obligaţia ca, pentru studenţii diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice şi pentru cei care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice, dovedite prin adeverinţă medicală emisă de medicul specialist, să asigure, după caz, toate mesele, conform programului la care este înscris studentul, sau posibilitatea pentru acesta de a aduce în respectivele instituţii alimentele necesare hrănirii, în recipiente separate, servite individual.
Instituţiile care asigură masă în regim de cantină se asigură de faptul că există cel puţin un preparat care nu conţine ingredientele interzise a fi consumate, cuprinse în cadrul fişei cu alimente alergene a fiecărui student, înmânată de acesta.
Fac excepţie de la această obligaţie instituţiile care dau posibilitatea studentului de a introduce în incinta lor alimentele necesare hrănirii sale, în recipiente individuale, fără îngrădirea, discriminarea sau condiţionarea acestuia în vreun fel. Persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli şi afecţiuni alergice le sunt decontate analizele şi testele specifice necesare diagnosticării.
Analizele şi testele specifice minimale necesare diagnosticării se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. În plus, persoanele care prezintă risc de şoc anafilactic beneficiază, anual şi în mod gratuit, de două doze de adrenalină pentru autoinjectare, în baza documentului medical eliberat de medicul specialist.