Apar noi informații despre situația jucătoarei de tenis Simona Halep care a atins deja pragul de 11 luni în care n-a mai luat parte la competiții oficiale. Totuși, mulți se așteaptă ca verdictul dat de Sport Resolutions, tribunalul independent de la Londra, să fie unul pozitiv și să vină în timp util înaintea ediției de US Open din acest an. cel care s-a ocupat de audierile în cazul de dopaj în care este implicată sportiva noastră.
Simona Halep încă stârnește atenția presei internaționale, deși n-a mai jucat tenis de pe 29 august 2022,. Este și justificat acest lucru! Este vorba totuși despre o fostă câștigătoare de Grand Slam. Mai mult de atât, de una care a încheiat doi ani la rând, 2017 și 2018, pe primul loc al clasamentului WTA.
Jurnaliștii americani de la Essentially Sports au realizat un articol amplu despre cazul de dopaj al Simonei Halep și au ajuns la o concluzie neașteptată, după ce au analizat postările făcute de sportiva româncă pe rețelele de socializare.
„Sportiva de 31 de ani pare că s-a refugiat în principiile budiste în aceste vremuri grele, ceea ce reiese din postările ei recente în Social Media“, spun aceștia.
Mai mult, cei care au scris materialul au explicat și cum de au ajuns la această concluzie, adăugând faptul că citatul din Buddha postat de Halep pe o rețea de socializare a contribuit la acest lucru.
„Fosta ocupantă a locului 1 mondial pare concentrată total asupra bătăliei sale pentru dreptate. Într-o postare recentă pe Instagram, ea a distribuit un citat inspirațional din Buddha la care a lipit și un emoticon cu o inimioară: >. Această postare indică, în mod clar, că Halep n-are nici cea mai mică intenție de a renunța. De altfel, de foarte mult timp, ea duce această luptă cu ITIA (n.r. – Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) din dorința de a avea o judecată corectă“, mai arată jurnaliștii americani.
Jurnaliștii de la Essentially Sports au făcut și o speculație în privința pedepsei care o așteaptă pe Simona Halep.
„Din ce se aude, Halep poate primi o suspendare de 2 ani pe care o poate ataca însă, la Curtea de Arbitraj pentru Sport. Făcând asta, ea poate obține o reducere drastică a pedepsei. Ce putem spune cu convingere e că fosta ocupantă a locului 1 mondial n-are nici cea mai mică intenție de a depune armele până va primi un verdict satisfăcător“.
Sportiva noastră nu se află pe lista anunțată de organizatorii de la Montreal și Cincinnati, cele mai importante turnee programate în luna august. Simona Halep a câștigat anul trecut turneul de la Toronto, iar la Cincinnati s-a retras după victoria din primul tur. Având în vedere că nu va juca la cele două turnee, Simona va fi scoasă din clasamentul WTA.
Sportiva din Constanța speră totuși să revină la US Open, unde se află pe lista provizorie cu jucătoare acceptate. Momentan, Simona nu a primit un răspuns în cazul de dopaj, termenul anunțat de 2 săptămâni fiind depășit de mult.
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a precizat într-un răspuns pentru Antena 3 că o decizie nu a fost luată în cazul Simonei Halep.
„Vă promit că încă nu a fost pusă la dispoziția nimănui nicio decizie (n.r. în procesul de dopaj al Simonei Halep). În lista US Open, ea este marcată în mod clar ca fiind suspendată provizoriu și, prin urmare, dacă va rămâne suspendată, va fi retrasă. Dacă nu este, ea poate concura” – răspunsul ITIA pentru sursa citată.
Un răspunsul oficial din partea Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb, ar urma să fie prezentat în următoarele zile.