NEWS

Noi proteste privind Justiţia au loc în weekend, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. Mii de oameni au ieșit în stradă

A patra seara de proteste dupa documentarul Recorder la care participa cateva mii de persoane in Piata Victoriei, Bucuresti, 13 decembrie 2025. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Noi proteste au loc, sâmbătă seară, 13 decembrie, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, faţă de probleme din sistemul de justiţie apărute în urma documentarului Recorder. Mii de români se află în stradă și solicită revocarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea. Mai mult, cer ca preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan să apere Justiţia, arată News.ro și Agerpres.

Manifestanţii de sâmbătă seara au steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene şi afişează pancarte cu mesaje precum „Lia, te aşteptată puşcăria”, „La şmecheri se prescrie, la fraieri puşcărie”, „Justiţie, nu corupţie”.

Ei scandează „Magistraţii care fură pregătesc o dictatură”, „Fără prescripţie pentru corupţie”, „Demisia, Savonea”, „Jos Predoiu”. De asemenea, participanţii la protest au adus o cruce de lemn de mari dimensiuni pe care scrie „Justiţia română” şi în jurul căreia au aşezat candele.

A patra seara de proteste dupa documentarul Recorder la care participa cateva mii de persoane in Piata Victoriei, Bucuresti, 13 decembrie 2025. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
A patra seara de proteste dupa documentarul Recorder la care participa cateva mii de persoane in Piata Victoriei, Bucuresti, 13 decembrie 2025.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Este patra seara de proteste la care participa cateva mii de persoane in Piata Victoriei și sute în orașele importante ale țării. La Iaşi, protestarii au scandat şi împotriva primarului Mihai Chirica, arată News.ro.

Protestatarii din București s-au adunat în Piaţa Victoriei

La Bucureşti, protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei, având pancarte cu mesaje precum ”Când Savonea salvează corupţii, noi salvăm Justiţia! Revocare”, ”Savonea, ruşinea Curţii Supreme! Revocare pentru credibilitate!”, ”Justiţie, nu corupţie”.

Un nou protest este în desfăşurare la Cluj-Napoca, unde oamenii s-au strâns cu pancarte având scrise mesaje precum ”Toţi pentru Justiţie”, cu imagini ale judecătorului Raluca Moroşanu, care a reclamat situaţia de la Curtea de Apel Bucureşti. Ei au scandat ”PSD, ciuma roşie”, ”Vrem independenţă, nu obedienţă”, ”DNA să vină să vă ia” şi ”Lia, Lia, Lia, te sună puşcăria”.

A patra seara de proteste dupa documentarul Recorder la care participa cateva mii de persoane in Piata Victoriei, Bucuresti, 13 decembrie 2025. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
A patra seara de proteste dupa documentarul Recorder la care participa cateva mii de persoane in Piata Victoriei, Bucuresti, 13 decembrie 2025.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sute de oameni în Iași, Craiova și Satu Mare, dar și alte orașe

Câteva sute de oameni s-au adunat, sâmbătă seară, în Piaţa Unirii din Iaşi, cerând independenţa Justiţiei şi oprirea presiunilor la adresa sistemului judiciar.

Protestul este organizat de asociaţia Reset din Iaşi.

”Investigaţia Recorder a scos la lumină probleme grave despre presiuni în sistemul judiciar şi despre felul în care sunt gestionate dosarele sensibile. Magistraţii au vorbit despre intimidări, schimbări de completuri şi tergiversări care pot salva de răspundere oameni influenţi, cu legături politice”, susţin organizatorii acţiunii.

Manifestanţii s-au arătat solidari cu magistraţii ”integri” şi au cerut ”transparenţă, responsabilitate şi respectarea independenţei justiţiei”.

Pe câteva dintre pancarte se putea citi, printre altele, ”Justiţia de azi îmi fură viitorul de mâine”, ”România, paradisul infractorilor” şi ”Vrem legea răspunderii magistraţilor”.

Cei prezenţi au scandat ”Justiţie, nu prescripţie”, ”Noi vă vedem”, dar şi ”Chirica, te apucă frica”, fiind nemulţumiţi de afirmaţiile critice ale edilului la adresa documentarului Recorder.

Câteva mii de persoane au protestat ş vineri seară în Piaţa Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind problemele din justiţie.

Aproximativ 100 de persoane au protestat, sâmbătă seara, în faţa Tribunalului Satu Mare, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind problemele din justiţie, arată Agerpres.

Acţiunea a durat mai mult de o oră, iar printre cei prezenţi s-a numărat directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Robert Laszlo, care a declarat că a văzut ce înseamnă implicarea în procesul de justiţie.

Proteste și la Craiova

Circa 100 de persoane, magistraţi, avocaţi, studenţi, au participat, sâmbătă seara, la protestul din faţa Judecătoriei Craiova iniţiat de judecătoarea Sorina Marinaş de la Curtea de Apel Craiova şi popularizat pe reţelele de socializare.

Aceasta a declarat că protestul este un semn de solidaritate cu magistraţii Raluca Moroşanu şi Laurenţiu Beşu, punctând că „toţi magistraţii din această ţară care au coloană vertebrală şi sunt corecţi ar trebui să fie alături de aceştia”.

„Consider că este un manifest de solidaritate cu colegii mei Raluca Moroşanu şi dl judecător Beşu, consider că toţi magistraţii din această ţară care au coloană vertebrală şi sunt corecţi ar trebui să fie alături de dumnealor. Secţia de Judecători ar trebui să-i protejeze, nu să-i ia sub beneficiu de inventar. Şi cred că ar fi fost păcat să nu iasă nimeni pentru ei. Ar fi fost chiar o tragedie pentru ei. Nu ştiu dacă aţi văzut mesajul public al colegei mele judecător Moroşanu. Credeţi-mă că pentru fiecare dintre noi… orice magistrat care îşi asumă să facă ce am făcut şi eu în seara asta aici vrea să ştie că are suport”, a spus Sorina Marinaş.

A patra zi de proteste și tensiuni sociale

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat vineri că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder.

„Faţă de aspectele difuzate public în mass-media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder”, transmite, într-un comunicat, Secţia pentru judecători a CSM.

Şi Secţia de procurori a CSM a anunţat joi că va face verificări în legătură cu acuzaţiile aduse de câţiva magistraţi în documentarul Recorder.

În documentar apar mai mulţi procurori şi judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curţii de Apel Bucureşti schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obţine decizii favorabile unor persoane acuzate de corupţie. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci şi Puiu Popoviciu.

Judecătorul Laurenţiu Beşu face dezvăluiri despre fapte grave petrecute la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă unde a activat o perioadă, după ce a fost mutat, prin delegare, de la Tribunalul Giurgiu. Beşu declară că noii săi colegi i-au spus că a fost mutat pentru că nu se mai dorea ca el să mai facă parte din completul care îl judeca pe medicul Mircea Beuran, acuzat de corupţie.

Afirmaţiile lui Beşu au fost întărite de o judecătoare, care a intervenit în conferinţa de presă convocată joi de conducerea CAB.

„Mă numesc Raluca Moroşanu. Sunt judecător la Secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti. Am 26 de ani de magistratură, din care 19 la Curtea de Apel Bucureşti. Am venit aici ca să-l susţin pe colegul Laurenţiu Beşu şi să spun că tot ce a spus el acolo este adevărat. Dacă va fi contrazis, este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult. Conducerea nu ne ajută de niciun fel. Suntem terorizaţi pur şi simplu, cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că ni se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu cealaltă parte ce vor face, iată sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea. Aşa, ca paranteză – nu am fost nici ofiţer acoperit, nici la „˜Doi şi un sfert”, nicăieri. Am fost toată viaţa mea magistrat. Colegii din ţară mă cunosc, pentru că am fost şi formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi la Şcoala Naţională de Grefieri aproape 15 ani. Şi ei vor şti că nu mint, dacă nu-l cred pe colegul Laurenţiu, măcar să mă creadă pe mine. Atâta am putut spune”, a declarat magistratul, la începutul conferinţei.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele