NEWS

Noi reguli pentru chiriași! Atenție, și proprietarii pot lua amenzi

Noi reguli pentru chiriași Atenție și proprietarii pot lua amenzi

De luna aceasta se aplică noi reguli pentru chiriaşi în România, în timp ce proprietarii riscă și ei amenzi dacă nu respectă legea.

Sunt noi reguli pentru chiriaşi, dar şi pentru proprietarii de apartamente care iau în gazdă alte persoane. Ele se aplică deja de luna aceasta, iunie 2023, notează stiripesurse.ro, care citează avocatnet.ro. Mai exact, gazdele celor ce nu au înscrisă în buletin adresa la care locuiesc efectiv vor trebui să-i însoțească la autorități, pentru a-i lua în spațiu.

În plus, perioada în care românii proprietari de apartamente pot face acest lucru s-a micşorat de la 30 de zile la 15 zile.

Noua prevedere apare într-o lege care se va aplica din 10 iunie.

OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi buletinele românilor urmează să se modifice, începând din 10 iunie, potrivit Legii 162/2023, una dintre modificări stabilind o nouă obligație pentru cei ce găzduiesc una sau mai multe persoane.

Mai exact, după cum apare în document, „persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile – n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu”.

Așadar, gazdele vor fi obligate ca, la trecerea a 15 zile de la data la care chiriașul locuiește în casa lor, să-l însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a-și da acordul cu privire la luarea acestuia în spațiu.

Noi reguli pentru chiriași. Care sunt excepţiile

Există, printre aceste noi reguli pentru chiriași, și excepții. Astfel, conform sursei citate, de la obligația de a-și schimba adresa din actul de identitate sunt exceptate persoanele ce locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.

În cazul în care nu este respectată noua obligație, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei.

În prezent, OUG 97/2005 stabilește că „persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (…) are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul”, potrivit avocatnet.ro.

Parteneri
Riscurile la care se expun șoferii care circulă cu parbrizul spart. Ce prevede legea din România
Riscurile la care se expun șoferii care circulă cu parbrizul spart. Ce prevede legea din...
PSD şi PNL, candidat comun la Primăria Capitalei şi la sectoare / Un medic, chemat să aducă victoria Coaliţiei în Bucureşti
PSD şi PNL, candidat comun la Primăria Capitalei şi la sectoare / Un medic, chemat...
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cea mai nouă tehnologie robotică din lume în practica neurochirurgicală, implementată într-un spital din România. Cum s-a ajuns la această realizare
Cea mai nouă tehnologie robotică din lume în practica neurochirurgicală, implementată într-un spital din România....
Test de inteligență de la sala de forță. Care femeie este în pericol de accident? Ai 15 secunde să dai răspunsul corect
Test de inteligență de la sala de forță. Care femeie este în pericol de accident?...
Judecătorii au luat DECIZIA. Cutremur fără precedent în DOSARUL CARACAL
Judecătorii au luat DECIZIA. Cutremur fără precedent în DOSARUL CARACAL
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită...
Vești cumplite de la ANM. Iarnă peste România, cât de frig va fi
Vești cumplite de la ANM. Iarnă peste România, cât de frig va fi
Elon Musk recunoaşte că foloseşte ketamina. Interviul liber, aruncat în măruntaiele internetului
Elon Musk recunoaşte că foloseşte ketamina. Interviul liber, aruncat în măruntaiele internetului
Lovitură dură pentru salariaţii din România: Ce se întâmplă cu zilele libere din acest an ale angajaţilor
Lovitură dură pentru salariaţii din România: Ce se întâmplă cu zilele libere din acest an...
Cine este Jenny Woo, femeia care a abandonat viaţa la corporaţie pentru îşi urma propriul vis. Când încă studia la facultate ea a deschis o afacere cu 1.000 de dolari care acum îi aduce milioane în timp ce lucrează doar trei ore pe săptămână
Cine este Jenny Woo, femeia care a abandonat viaţa la corporaţie pentru îşi urma propriul...
Ștevia poate fi delicioasă. Secretele unei mâncări bune de post
Ștevia poate fi delicioasă. Secretele unei mâncări bune de post
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Este vestea momentului în România! BNR anunță ce se întâmplă cu creditele în LEI
Este vestea momentului în România! BNR anunță ce se întâmplă cu creditele în LEI
INCREDIBIL cum arăta Diana Șoșoacă în tinerețe. Era SUPERBĂ, nimeni nu a observat ce ASCUNDE pe sub haine
INCREDIBIL cum arăta Diana Șoșoacă în tinerețe. Era SUPERBĂ, nimeni nu a observat ce ASCUNDE...