Bugetarii vor rămâne fără majoritatea sporurilor prin noua lege a salarizării. Președintele Nicușor Dan transmite că scopul actului normativ nu este creșterea salariilor și îndeplinirea unor obiective majore pentru țara noastră.
Legea care a scos deja mii de oameni în stradă, ar trebui adoptată cât mai curand. Președintele Nicușor Dan a anunțat că sunt patru direcții pe care le urmărește: PNRR, SAFE, OCDE și ținta de deficit.
El a adus clarificări, vineri seara, legate de ceea ce se dorește, de fapt, prin noua lege.
”Sunt mai multe paliere de discuții aici pe legea salarizării. În primul rând, discuția continuă, adică acel acord că partidele vor discuta pentru a găsi o propunere comună de legi sau, în fine, o formă comună a legii. Asta funcționează, pe de altă parte și vreau să o spun cu responsabilitate în spațiul public, s-a înțeles greșit că această lege a salarizării înseamnă creșteri de salarii pentru toți bugetarii. Nu ăsta a fost scopul legii.
Scopul legii a fost să ducem o dată pentru totdeauna acele sporuri, diverse acte normative, care prin influență politică, în ani de zile, s-au dus pe diferite categorii, să le ducem toate într-o așa cum îi spune o lege a salarizării unitare și prin asta o parte din categoriile bugetare să rămână la cumva echivalentul a ceea ce au deja, nimeni să nu piardă și categorii care au fost de-a lungul timpului defavorizate, să câștige puțin.
Scopul legii salarizării n-a fost să creștem salariile pentru toată lumea. Bineînțeles că sunt o grămadă de discuții tehnice pe sporuri care devin salarii. Sper să ajungem să într-un mod structurat, să ajungem să rezolvăm toate aceste probleme tehnice în două luni și jumătate, cât mai avem.”, a transmis președintele.
Noua lege a salarizării unitare, aflată încă în stadiul de reformă asumată prin PNRR, prevede introducerea unei grile unice de salarizare pentru toți angajații din sectorul public, bazată pe coeficienți raportați la o valoare de referință unică.
Proiectul include plafonarea sporurilor, acordarea unor premii de performanță și reducerea discrepanțelor salariale din sistemul bugetar.
Potrivit autorităților, salariile aflate în plată nu vor fi diminuate, iar eventualele diferențe vor fi compensate prin mecanisme tranzitorii.
Aplicarea noii legi este programată să înceapă etapizat, cu intrare integrală în vigoare de la 1 ianuarie 2027.