BUSINESS

Noul preț de lichidare al Liberty Galați, 182 de milioane de euro. CITR: „Nu există stabilit încă un preț de pornire a negocierilor de vânzare directă”

Noul preț de lichidare al Liberty Galați 182 de milioane de euro. CITR Nu există stabilit încă un preț de pornire a negocierilor de vânzare directă

Noul preţ de lichidare al Liberty Galaţi este de 182 milioane de euro, faţă de 538 milioane de euro, stabilit la prima evaluare, din 28 februarie 2025. Valoarea ar putea fi luată în calcul de principalii creditori pentru stabilirea preţului de pornire, în cazul negocierii prin vânzare directă. Cât priveşte restanţele salariale, neachitate din luna mai, ele vor fi plătite abia odată cu încasarea avansului dintr-o eventuală tranzacţie.

Până în prezent, pentru vânzarea combinatului au fost organizate două licitaţii ratate, cu un preţ de pornire de 709, respectiv 463 milioane de euro. Primul pas pentru vânzarea prin negociere directă – regulamentul, a fost deja finalizat.

Pe 28 februarie 2025, anterior declanşării procedurii de concordat preventiv la Liberty Galaţi (o situaţie premergătoare falimentului), evaluatorul Darian DRS stabilea valoare combinatului siderurgic, aflat la acel moment în dificultăţi financiare.

Patrimoniul societăţii era estimat la  o valoare de piaţă  de 4,52 miliarde lei (904 milioane de euro la cursul de atunci)

Conform datelor publicate ulterior în Planul de restructurare, patrimoniul societăţii era estimat la  o valoare de piaţă  de 4,52 miliarde lei (904 milioane de euro la cursul de atunci). Valoarea de lichidare era de 2,69 miliarde lei (538 milioane de euro).

Un an şi jumătate mai târziu, după ce o parte dintre stocuri au fost vândute iar unele mijloace de producţie s-au degradat, noua evaluare, făcută tot de Darian, arată că valoarea de lichidare s-ar situa în jurul a 182 de milioane de euro,

„Motivele sunt detaliate de evaluator şi ţin de starea activelor, perioada de lipsă de activitate, costurile inerente aferente repornirii şi retehnologizării. Este aprecierea evaluatorului, un aspect pe care noi nu am intervenit şi nu intervenim”, a declarat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

Conform acestuia, preţul nu reprezintă un prag de pornire a negocierilor de vânzare directă, dar este un reper luat în calcul.

„Evaluarea este doar o referinţă, decizia este a creditorilor. În momentul de faţă, nu există stabilit un preţ de pornire a negocierilor, acest preţ urmează a fi stabilit de creditori. Dar ei au acest punct de referinţă, de 182 de milioane de euro, conform ultimei evaluări”, a spus Cîrlănaru.

Cine ia decizia privind noul preţ de vânzare a Liberty Galaţi

Principalii creditori, respectiv Exim Banca Românească şi ANAF, sunt cei care pot influenţa o decizie. Împreună, au de recuperat peste 450 de milioane de euro de la colosul siderurgic.

Discuţii privind soarta combinatului au fost purtate la ultimele două întâlniri ale Comitetului interministerial, din 16 şi 22 septembrie.

„Subiectul discuţiei a fost propunerea noastră de modificare a strategiei de vânzare. Procedural, suntem în faza în care am propus o modalitate nouă de vânzare pe care trebuie să se pronunţe creditorii, în speţă Exim şi ANAF, şi aici vine aportul Comitetului”, a declarat pentru News.ro directorul general al CITR.

„Nu s-a convenit asupra niciunui preţ de pornire, minim sau maxim, acesta este obiectul conversaţiei pe care le avem în prezent cu creditorii”, a adăugat el.

„Comitetul (interministerial, n.r.) a luat act de stadiul procedurii de concordat preventiv aflate pe rolul Tribunalului Galaţi, inclusiv de termenul de judecată din 23.09.2026″, a transmis Executivul, la solicitarea News.ro, la scurt timp după întâlnirea din 22 septembrie.

„Comitetul nu este parte în procedura de concordat şi nu intervine în raporturile dintre administratorul concordatar şi creditori, respectiv în exprimarea votului acestora, care rămâne autonomă, potrivit legii insolvenţei”, a mai comunicat Guvernul.

Destinatarul noului regulament de vânzare este, în prima etapă, Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galaţi. Acesta şi-a reluat activitatea din august, sub conducerea vicepremierului Oana Gheorghiu. Anterior, şi-a întrerupt activitatea, odată cu plecarea PSD de la guvernare, în aprilie 2026, moment care a dus inclusiv la retragerea vicepremierului Marian Neacşu din funcţia de conducere a Comitetului.

Ce se întâmplă cu restanţele salariale

O mare problemă o reprezintă şi factorul social: cei aproximativ două mii de angajaţi rămaşi pe platformă sunt neplătiţi din luna mai.

„E de înţeles tensiunea şi apreciez răbdarea de care au dat dovadă angajaţii. Realitatea este că singura sursă definitivă de finanţare pentru acoperirea datoriilor este vânzarea”, a transmis Cîrlănaru.

Acesta a explicat că noul termen stabilit de instanţa de judecată în dosarul privind concordatul Liberty Galaţi, respectiv 2 decembrie 2026, nu este unul definitiv şi poate fi devansat.

„Termenul stabilit de instanţă, de 2 decembrie, este un termen de control, de supraveghere a procedurii. Asta nu înseamnă că votul (creditorilor, n.r.) nu se poate da înainte şi că instanţa nu poate fixa un termen intermediar, pentru a omologa această modificare. Oricând, după ce creditorii aprobă vânzarea în termen de o săptămână, cerem omologarea de la instanţă şi demarăm procesul de vânzare. Odată ce aprobă creditorii, vindem, încasăm avansul, facem contractul şi atunci avem acces la bani cu care să se plătească restanţele salariale”, a explicat Cîrlănaru.

În prezent, o decizie privind soarta combinatului este suspendată după ce principalii creditori, ANAF şi Exim Banca Românească, ce totalizează creanţe de peste 450 de milioane de euro şi controlează practic decizia, nu au votat nici pentru, nici împotriva noului plan de vânzare prin negociere directă. Este motivul pentru care administratorii concordatari au cerut o prelungire a termenului de judecată, în marja celor 60 de zile permise de lege.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele