Nu-i ușor să fii Tudor Chirilă. Explicația o dau paparazzi Mediaflux.ro | VIDEO PAPARAZZI

de: Ileana Voicu Ghinea
10 12. 2022
tudor chirila (1)

Tudor Chirilă își prioritizează inteligent lucrurile și își organizează eficient situațiile în asemenea manieră încât să iasă basma curată la finalul fiecărei zile, vom vedea mai departe într-o serie de fotogafii realizate de paparazzi Mediaflux.ro. Este un ins ocupat, fără doar și poate, un bărbat care are viața împărțită pe sertare, personale și profesionale, care deseori îi pot da existența peste cap dacă nu pune lucrurile la punct limpede și corent.

Tudor Chirilă, fotografiat de paparazzi Mediaflux.ro

Într-o astfel de organizare l-au „descoperit” zilele trecute pe Tudor Chirilă, paparazzi Mediaflux.ro. Artist nepereche și jurat cu zvâc la „Vocea României”, Chirilă a poposit în zona Aviatorilor din Capitală unde avea să se întâlnească cu o domnișoară care i-a înmânat elegant și ușor emoționată o geantă. Educat din cale afară, solistul trupei Vama a petrecut preț de câteva minute timp într-o discuție cu stimata-i cunoștință, discuție în care, la un moment dat, i-a povestit și lucruri care nu-i convin, neapărat.

Ne dăm seama despre acest fapt, după grimasele pe care le face artistul. În fine… n-avem timp de discuții elaborate pe teme complicate, așa că Tudor Chirilă își ia rucsacul la spinare și se îndreaptă spre mijlocul lui de transport preferat din București, metroul, care l-a ajutat de fiecare dată să ajungă la timp și fără nervi în trafic, acolo unde avea diligențe de făcut.

Nu se pierde, însă, pe scările comuniste ale rețelei subterane, până nu termină o convorbire telefonică pornită la puțin timp după despărțirea de domnița brunetă, convorbire nu foarte simplă dacă ne luăm ca și reper mesajele non-verbale pe care le trimire artistul, iar ticul acela,  jocul nevinovat cu barba este doar unul dintre ele.

Întregul tablou al artistului cu părul creț atent aranjat, pantaloni ecosez din stofă și aer de Picasso, este completat de paharul alb de cafea neagră ce apare, la un moment dat în mâna-i dreaptă, semn că nu-i tocmai ușor să fii Tudor Chirilă.