Situația este tot mai gravă în educație și pentru că nu se fac ore în școli. O confirmă cifrele prezentate de Consiliul Național al Elevilor care arată că aproape jumătate dintre elevii români recunosc că nu fac orele de curs. Mai mult, se trage un semnal de alarmă și asupra violenței din școli și a măsurilor ce trebuie incluse în noul statut al elevilor.
Consiliul Naţional al Elevilor vrea să arate în Parlamentul României cât de mare a ajuns pericolul din şcoli, din mai multe puncte de vedere. Aproape jumătate dintre elevii români recunosc că nu fac orele de curs pentru că profesorii nu vin la clasă.
În același context, s-a vorbit și despre violenţa în şcoli, iar reprezentanții elevilor își doresc neapărat o listă clară de obiecte interzise în şcoală. Asta pentru că datele lor arată că mai bine de 10% dintre ei deţin arme, spray lacrimogen sau paralizant. Peste 80% dintre elevi ar intra în şcoli cu băuturi alcoolice, ţigări sau etnobotanice, potrivit datelor Consiliului Naţional al Elevilor, conform Observator.
Pentru elevii violenți, se cere consiliere gratuită, chiar și fără acordul părinților. Consiliul Naţional al Elevilor ar mai vrea ca atunci când un elev ajunge mai târziu la şcoală, acesta să nu fie dat afară de la ore pentru că dacă este lăsat în stradă pericolul este cu atât mai mare.
De cealaltă parte, și părinţii au venit cu o nouă propunere: percheziţionare elevilor în şcoală. Mai exact, dacă există o sesizare sau o suspiciune, directorul să se poată uita în ghiozdanul elevului.
Ministerul Educaţiei anunță că vom vedea un nou statut al elevului la începutul anului viitor, după o consultare publică.