NEWS

Numărul pensiilor de serviciu, în septembrie, a fost de 11.759 persoane. Cine sunt principalii beneficiari

Numărul pensiilor de serviciu în septembrie a fost de 11.759 persoane. Cine sunt principalii beneficiari
Foto: Arhivă online

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în septembrie 2025, de 11.759 persoane, în creştere cu 46 persoane, comparativ cu luna anterioar. Dintre aceștia 7.857 au pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate).

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu, în septembrie, a fost de 11.759 persoane

Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.733, dintre care 2.558 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.377 lei, din care 7.507 din BASS şi 22.194 de la bugetul de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în septembrie anul curent, 792 de persoane (693 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.979 de lei, din care 3.001 de lei pensie din bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 873 de persoane (655 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.212 de lei (3.517 de lei de la bugetul de stat).

Procurorii și judecătorii răsfățații sistemului

Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.346 de pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.104 de lei, din care 8.049 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 681 de persoane (toţi cu pensie din BASS), media fiind de 10.287 de lei, din care 1,924 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.334 de pensionari (1.924 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 7.008 de lei, din care 4.262 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele