NEWS

O importantă bancă din România, obligată să recalculeze zeci de mii de credite. Care este motivul

O importantă bancă din România obligată să recalculeze zeci de mii de credite. Care este motivul
Sursă foto: Pixabay

O importantă bancă din România, obligată să recalculeze zeci de mii de credite. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) i-a cerut să recalculeze zeci de mii de credite, după ce au fost constatate așa-zise dobânzi incorecte încasate de la circa 90.000 de clienți.

Această bancă este ING Bank România, la care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) susține că a descoperit nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență 50/2010 privind transparența costurilor contractelor de credit.

O importantă bancă din România, obligată să recalculeze zeci de mii de credite. Ce a constatat ANPC

ANPC invocă, mai exact, aplicarea unei duble marje de dobândă, care ar fi crescut costurile suportate de clienți.

La un control făcut în perioada iulie – septembrie, inspectorii Protecției Consumatorilor au constatat că banca ar fi aplicat, începând din 2010, o formulă de calcul a dobânzii ce includea două marje – una inițială și una suplimentară -, în combinație cu indicatorii EURIBOR sau ROBOR.

Asta ar fi generat costuri suplimentare pentru clienți, astfel că ANPC a dispus eliminarea marjei suplimentare și restituirea sumelor încasate nejustificat către cei aproximativ 90.000 de clienți afectați.

”Duelul” ANPC vs bancă se tranșează în instanță

ING nu s-a resemnat cu decizia Protecției Consumatorilor și a atacat în instanță decizia instituției de control. Mai exact, a cerut Judecătoriei Sectorului 1 suspendarea măsurilor de remediere a situației pe care le-a cerut ANPC, până la judecarea pe fond a litigiului.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele