O invazie de albine a întrerupt partidă de tenis dintre Alcaraz și Zverev, de la Indian Wells. Meciul a fost suspendat după doar două gameuri, după ce mii de albine au pătruns pe arena centrală, producând panică pe teren și în tribune.
Alcaraz chiar a fost înțepat de una dintre albine, fiind extrem de speriat.
„Nu o să vă mint, îmi e frică rău de ele. A fost cel mai ciudat lucru care mi s-a întâmplat pe un teren de tenis”, a spus ibericul la final.
În acţiune a intrat un salvatorul neaşteptat, un apicultor care, înarmat cu un aspirator şi fără niciun fel de protecţie pe faţă sau pe mâini, cu excepţia ochelarilor de soare, a reușit să scoată albinele din arenă, potrivit digisport.ro.
Acesta a fost primit cu aplauze de către spectatori şi cu zâmbete de tenismeni, care au revenit între timp pe teren, deşi Alcaraz nu s-a bucurat când jocul s-a reluat, pentru că a continuat să găsească câteva albine izolate, pe hainele şi obiectele sale.
Reveniți pe teren după ce roiul a fost îndepărtat, cei doi jucători au continuat partida. Carlos Alcaraz l-a învins fără drept de apel pe Alexander Zverev, în sferturile turneului american, scorul final fiind 6-3, 6-1.
„Nu o să vă mint, îmi e frică rău de ele. A fost cel mai ciudat lucru care mi s-a întâmplat pe un teren de tenis”, a spus ibericul la final.