Ministerul Finanţelor lansează luni a opta ediţie a Programului de titluri de stat TEZAUR din acest an, până în 4 septembrie, românii putând investi în titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,20%, 6,75%, respectiv 7,15%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Titluri de stat şi pe website C.N. Poşta Română S.A.
Reamintim că, începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţă.
Ministerul Finanţelor a pregătit un ghid pentru transferul sumelor din contul de subscriere TEZAUR înapoi în contul bancar personal.
Procesul se realizează prin completarea documentului Ordin de plată multiplu electronic (OPME), urmând paşii de mai jos: