Vești bune la nivel național, după ce se anunță o nouă minivacanță în România peste câteva zile. De aceasta se vor putea bucura elevii şi bugetarii la final de mai.
Astfel, este vorba de cinci zile libere la început de iunie, de care vor beneficia elevii, profesorii şi bugetarii, după ce Guvernul a decis să facă punte între Ziua copilului și Rusalii.
Mai exact, aceștia vor avea liber în intervalul 1-5 iunie inclusiv, pentru Ziua copilului (1 iunie), urmată de Sărbătoarea Rusaliilor care pică anul acesta pe 4 și 5 iunie.
Ziua Copilului și Rusaliile sunt sărbători legale, astfel că sunt zile libere. Pentru că 1 iunie pică joi, iar Rusaliile în 4 și 5 iunie, va exista o punte, astfel că vor fi cinci zile libere, bugetarii având liber și vineri, 2 iunie.
Guvernul a decis încă de la finalul anului trecut ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.
Apoi, la jumătatea lunii iunie, elevii vor intra în vacanța de vară.
De asemenea, salariații din mediul privat vor avea o zi liberă joi, de Ziua copilului, indiferent dacă sunt sau nu părinţi.
În România există 15 sărbători legale, conform legislației în vigoare.
În 2023 sunt 15 zile libere legale: trei în weekend și 12 în timpul săptămânii. La acestea se adaugă cele trei zile libere pentru bugetari în 2023, respectiv 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.
Câte zile libere legale vor mai fi până la sfârșitul anului:
1 iunie – joi – Ziua Copilului
2 iunie – vineri – doar pentru bugetari
4 iunie – duminică – Rusalii
5 iunie – luni – Rusalii
14 august – luni – doar pentru bugetari
15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
1 decembrie – vineri – Ziua Națională a României
25 decembrie – luni – Crăciunul
26 decembrie – marți – Crăciunul