O nouă runda de negocieri între Trump și Putin. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că va discuta în curând cu Vladimir Putin, președintele Rusiei, după ce mai devreme în aceeași zi a purtat convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și cu liderii europeni.
Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să discute din nou cu liderul rus Vladimir Putin în curând.
”Da, voi discuta”, a răspuns Trump unui reporter care l-a întrebat dacă va discuta cu liderul rus în viitorul apropiat, în marja unei cine cu importanți directori din domeniul tehnologiei din SUA, la Casa Albă.
Apelul lui Trump cu liderii europeni a avut loc după un summit la Paris, care a avut ca scop consolidarea planurilor pentru garanții de securitate pentru Ucraina, în cazul în care va exista un armistițiu.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că discuțiile cu Trump ”pot fi organizate foarte rapid, dacă este necesar”, dar a respins din start ideea unor garanții de securitate occidentale pentru Kiev.
”Pot contingentele militare străine, în special europene și americane, să ofere și să garanteze securitatea Ucrainei? Cu siguranță nu, nu pot”, a spus Peskov agenției de presă de stat RIA Novosti.
”Aceasta nu poate fi o garanție de securitate pentru Ucraina care să convină țării noastre.”
Peste douăzeci de țări s-au angajat să se alăture unei forțe de „reasigurare” ce va fi desfășurată în Ucraina după orice eventual acord de pace, cu scopul de a descuraja Moscova să atace din nou vecinul său, au anunțat joi liderii după summitul de la Paris.
Totuși, există o îngrijorare tot mai mare că Putin nu are niciun interes să pună capăt conflictului, iar alarma s-a intensificat după o vizită la Beijing săptămâna aceasta, în timpul căreia el a promis că Rusia va continua să lupte în Ucraina dacă nu se poate ajunge la un acord de pace.